Tag Archives: viitor

Bune și rele

3 Jan

Așa cum spuneam și aici, anul 2009 a fost poate unul dintre cei mai slabi și mai nefericiți ani pe care i-am avut. Deși inițial nu am vrut să fac o listă cu lucrurile care mi s-au întâmplat, pentru că mă gândeam că am să sufăr și mai mult, am decis că totuși trebuie să punctez câteva lucruri esențiale, care mă vor stimula să fac mai bine în viitor.

Am împărțit lucrurile în bune și rele. Lista cu rele e mai scurtă, dar conține lucruri mult mai importante

Rele:

  • am descoperit că nu știu să vorbesc la telefon
  • am probleme legate de anger management: am avut câteva momente când m-am răstit la un client (incompetent și tâmpit), dar nu am nici o scuză
  • am descoperit că șefii pot fi idioți chiar și atunci când sunt mai deștepți și mai talentați decât tine
  • am descoperit că nu e suficient să își dai tu silința pentru a termina un proiect, mai trebuie să dorească asta și ceilalți membrii ai echipei
  • am descoperit că e mai bine să fii bitchy decât să fii draguță, prietenoasă și înțelegătoare
  • I got fired because of the financial crisis
  • I didn’t get a job during 3 months because of the financial crisis
  • am descoperit că puțini oameni de HR sunt buni, și mai puțini vor să își facă treaba
  • am simțit că prietenii sunt întotdeauna alături cu o vorbă bună, dar nu își pun niciodată pielea la bătaie pentru tine (doar cu câteva excepții)
  • am descoperit că nu trebuie să faci afaceri fără contract, chiar și cu prietenii (de fapt nici contractul nu m-a ajutat să primesc banii de la Rao)

Bune:

  • m-am mutat împreună cu prietenul meu (dar cum acum suntem despărțiți de 2540  de km, nu știu dacă e chiar un lucru bun)
  • am învățat să merg pe bicicletă, yaaay!
  • am primit cadou de ziua mea cea mai frumoasă bicicletă (promit că pun poze cât de curând)
  • am fost cerută (which is such a big thing! ;) )
  • m-am mutat în Franța
  • am început să vorbesc franțuzește
  • am închiriat o jumătate casă pe numele meu (cealaltă jumătate e pe numele altcuiva)
  • am citit 65 de cărți (vezi aici)
  • am învățat să gătesc
  • am condus mașina mult mai mult decât anii trecuți, am făcut parcări de toate felurile și nu am zgâriat-o deloc
  • am început să îmi controlez adicția de cumpărături (știu că mai e mult până departe, dar e un progres) numai meritul lui Lizu (zice ea)
  • am obținut nivelul 5 la TCF (și eu care speram la 4)
  • am citit prima carte în franceză, integral și fără ajutorul dicționarului
  • am asamblat singură un dulap
  • mi-am rezolvat niște probleme medicale pe care le amân de vreo 5 ani
  • am făcut prima tartă cu somon
  • am început să reciclez
  • am croșetat primul meu fular într-o singură zi
  • am mâncat foie gras
  • am plantat lalele în grădină
  • am învățat să am grijă de 2 pisici

Dar până la urmă a trecut și anul ăsta, am spart o ceașcă, o farfurie și un pahar pe ultima sută ca să se ducă ghinionul. Gata! Acum pot să o iau de la capăt într-un an nou proaspăt și imaculat, plin de toate speranțele mele.

Did You Know 3.0

18 Dec

Did You Know 3.0 2008 – Latest Edition – Rome

Niste lucruri foarte interesante despre felul in care comunicam, in care avem nevoie de informatii, despre directia in care merge omenirea si poate si cine vom fi peste 10 ani.

Related Posts with Thumbnails