iam

Autor: Robert Charles Wilson
Titlu: Turbion
Editura: Nemira
Apariție: 2008
Prima ediție: 2005

Rating:

Am văzut-o prima dată la SCD. Era uriașă după standardele mele, dar posesoarea ei a spus ca e foarte interesantă și că ei i-a plăcut mult. Hmmm, m-am gândit eu. Hai că o iau. Dacă îmi place, măcar am ce să rumeg toată vara, la ritmul în care citesc eu în ultima vreme. Nu de alta dar cartea are vreo 700 de pagini, scrise relativ mărunt.
Nu mai știu exact când m-am apucat de ea, în orice caz acum mai bine de o lună, iar prima impresie a fost tare ciudata. Mi se părea foarte intrigant ce scria omul asta. Povestea nu era liniară și sărea dintr-o perioadă în alta, destul de des astfel încât să te zăpăcească puțin, dar în același timp presărând tot felul de indicii pe ici și pe dincolo care nu te lăsau să te plictisești.
Este povestea unor copii care experimentează dispariția stelelor. O poveste care se desfășoară lent cu o mulțime de detalii care inițial te debusolează, dar apoi te fac să înțelegi încetul cu încetul ce se întâmplă. O poveste cu marțieni așa cum nu i-am văzut niciodată, o poveste de iubire, pasiune, excelență și multă, multă știință.

Robert Charles Wilson este un scriitor de science-fiction canadian, în vârstă de 57 de ani.

A primit numeroase premii pentru romanele sale, printre care și premiul Hugo, chiar pentru romanul Turbion.

Citeam deunazi pe situl teroristei despre romane politiste.
Cred ca in ultima vreme, gustul tuturor se indreapta mai mult care romanele politiste, SF si Fantasy.
Imi amintesc ca atunci cand am fost in Londra (acum multi, multi ani) adica prin 2003, am fost foarte uimita sa descopar nu numai ca exista camere intregi (in librarii) dedicate acestor genuri, dar chiar librarii cu totul dedicate genului politist.
Atunci am vazut pentru prima data cum arata o librarie in adevaratul sens al cuvantului. Cand am intrat prima data in Waterstones, nu mi-a venit sa cred cat de frumos si minunat era. Nu mai vazusem in viata mea o librarie care sa aiba 5 etaje (numai cu carti – deci FNAC nu se pune) si care sa mai aiba si o cafenea inauntru. Pe vremea aceea nu se inventase inca Carturesti.

Tot acolo am deprins si cultul semnelor de carti. O adevarata arta!! Ati observat ca semnele de carti sunt la noi cumva dosite in librarii? Chiar si la Carturesti le gasesti pe undeva intr-un colt, doar, doar le facem sa ocupe cat mai putin loc. Ei bine, la englezi… semnele de carte erau la mare cinste… si intotdeauna intr-un loc bine gandit, poate te impiedici totusi si iei unul care nu costa prea mult. Nici nu mai vreau sa mentionez aici ce modele frumoase aveau.

Asa deci, sa revenim la romane politiste.

Am intrat pentru prima data intr-o librarie de gen… acum multi ani. In prima faza nu prea mi-a facut mie asa o impresie grozava, mai ales ca nu prea recunosteam nici un autor. Pe urma mi-am dat seama cat de misto era si ce chestii faine erau acolo. Am plecat dupa ceva vreme in care am admirat rafturile, putin cu coada intre picioare, pentru ca nu cumparasem nimic (ce-i drept, banii de bursa nu erau multi) si pentru ca eram atat de inculta si nu auzisem de autorii aia.

La noi, cred ca exista si o preconceptie fata de genurile SF, Fantasy si politist. De parca acele carti nu ar fi carti in adevararul sens al cuvantului…. parca ar fi asa… o literatura usoara, de duzina… mai ceva ca romanele de dragoste ale Sandrei Brown. Sigur s-a auzit putin de cativa autori, unii mai buni, altii doar foarte cunoscuti, dar nu prea exista o cultura a genului. Sigur, ele sunt 3 genuri diferite, dar cred ca iubitorii unuia dintre genuri se regasc usor si printre fanii celorlalti.

Mie imi plac foarte tare, ma relaxeaza, ma fac sa imi pun mintea la contributie, dar si sa citesc pe nerasuflate serii intregi.

Nu stiu cum se face, dar in ultima vreme am citit numai posturi despre carti SF si politiste. Sa fie oare o stare generala de fapt, toana in care au intrat majoritatea cititorilor de la noi, in care se devoreaza cartile de genul asta?

Pentru mine, cred ca e momentul cel mai prielnic, pentru ca ies pe intuneric de la munca, e frig si tot ce iti vine sa faci este sa te duci repede acasa si sa te bagi in pat cu o cana de ceai fierbinte, o mata si o carte buna. A se vedea imaginea de aici, care-mi ilustreaza foarte bine sentimentele.

Am inceput sa citesc despre Sf-uri pe Bookblog un editorial de Cristi Mitran. Foarte misto prezentarea, dar cred ca mai lipsesc multe nume de pe acolo. Eather way, chiar m-a facut sa ma entuziasmez in legatura cu cartile pe care le am pe lista de lecturi.

Apoi am mai gasit la Feeria un post despre romanele si filmele politiste care i-au marcat existenta, iar la Terorista am gasit cum ca ei de fapt nu ii plac, dar cometatorii au tot incercat sa o convinga de contratiu.

Asta e un semn tare bun. Lumea incepe sa inteleaga ca aceste genuri nu sunt minore, ca dezvolta inteligenta, gandirea analitica, deductia si in plus, prezinta lucruri importante despre psihologia contemporanilor eroilor ce prind viata in paginile romanelor lor.

Eu ador politistele si mai ales SF-urile. Anul asta mi-am facut o lista minunata ce cuprinde mult Sherlock Holmes, Asimov, Dick, Herbert, Zelanzny si Card. Miam. Numai bune.