iam

Printre nenumarate ingenuozitati picturale ale lui Salvador Dalí, mi-a atras atentia un tablou prin finetea si caracterul oarecum profetic, anticipand pixelul.

Portretul fratelui meu mort, 1963.

Salvador Dalí a fost marcat destul de mult de moartea din tinerete. El si-a pierdut mama, in 1921, poetul suprarealist René Crevel s-a sinucis in 1935, prietenul lui, Garcia Lorca, a fost executat in 1936. Dar moartea care il apasa cel mai mult a fost aceea a fratelui sau mai mare, care a murit cu noua luni inainte de nasterea sa, la varsta de douazeci si doua de luni. El se numea… Salvador. In acelasi timp, inlocuitor si uzurpator, Dalí a suportat o grea mostenire. Aceasta ereditate va concentra o mare parte a traseului sau suprearealist.

Se pare insa ca Dalí era putin mai departe de adevar, crezand ca fratele sau a murit de meningita la varsta de sapte ani, cu trei ani inainte de moartea sa, in ciudata datelor din registrele in care figurau datele mortilor si ale nasterilor. Conform cu acestea, primul nascut al notarului (tatal sau), a murit la 1 august 1903, la ora 17.00 de gastroenterocolita infectioasa, probabil agravata de tuberculoza. Si nu a murit la varsta de sapte ani, ci la cea de douazeci si doua de luni, fiind nascut pe 12 octombrie 1901. Cu alte cuvinte, 9 luni, 9 zile si 16 ore inainte ca fratele sau sa vina pe lume: Divinul Dalí, care i-a semanat atat de mult in copilarie.
In afara de a situa moartea fratelui sau inainte cu trei ani de nasterea sa in 1901, Salvador Dalí a confundat si data de nastere cu cea a mortii. Dar chiar daca uitase din copilarie, adevarul a ramas probabil in subconstientul sau, iesind la iveala prin costumarea Galei de la petrecerea Caresse Crosby, in fiul rapit si omorat al lui Lindbergh, rapit la douazeci si doua de luni.

Desi mai tarziu i s-a adus la cunostinta confuzia acestor date, Dalí a refuzat sa admita ca propriile sale date sunt incorecte si a insistat ca fratele sau a trait 7 ani. Precum un miraj, Dalí a devenit obsedat de a dovedi ca el a exista independent si nu ca nu poate fi inlocuit de fratele sau mort, asa cum s-a confesat atunci cand a fost la Ecole Polytechnique din Paris.

Aducand omagii pointilismului, fotografiei, lui Roy Lichtenstein si serigrafiilor lui Warhol, iluziei optice, viziunilor suprarealiste halucinante, “Portretul fratelui meu mort” trebuie vazut in totalitatea sa. Dalí a fost deosebit de interesat de aceste jocuri de perceptie. Putem observa diferite peisaje in tabloul fratelui mort. In primul rand, este vorba despre o reproducere dupa modelul fotografiei marite. In al doilea rand, putem observa un chip imprimat peste un peisaj desertic, populat de tarani importati din panzele lui Millet si de soldati ce par desenati de Hieronymus Bosch. Nu in ultimul rand putem observa cum pixelii insisi prind viata, devenind mici personaje in relief sau corpusculi suspendati in aer.

Intre 1945 si 1946, Salvador Dalí a lucrat impreuna cu Walt Disney la crearea unui film de animatie, bazat pe melodia lui Armando Domingues, Destino.  Dalí il vedea pe Disney un fel de suflet pereche in miscarea suprarealista.

Complicatiile financiare au facut insa ca realizarea sa se opreasca si ca de-abia peste 43 de ani, in 1999, nepotul lui Disney, Roy Edward, sa dezgroape dosarul, sa descifreze storybord-urile originale, scenariul si primele secvente realizate in epoca respectiva (aproximativ 28 secunde) si informatiile obtinute din jurnalul sotiei si muzei lui Dalí, Gala. Filmul a fost terminat in 2003 datorita unei colaborari franco-americane si a aparut sub forma unui scurt metraj

In cele 6 minute ale filmului este prezentata povestea de dragoste a lui Chronos si o femeie muritoare. Povestea se continua cu dansul femeii prin peisajele suprarealiste inspirate de picturile lui Dali.

Destino ruleaza momentan la MoMA in New York ca parte a expozitiei “Dalí: Painting and Film”.

O adevarata opera de arta!

Pentru ca am vorbit despre muzeul Dali, trebuie neaparat sa va arat cateva imagini pe care le-am furat de acolo. Auzisem intamplator de el, iar prietena mea, cu care am fost la plimbare nu era prea incantata initial, dar atunci cand a iesit de acolo… a spus ca a ramas foarte impresionata .

Muzeul se afla in Montmarte, destul de aproape de Place de Terre, locul unde se intalneau artistii in vremurile bune si unde, de altfel, se pot gasi o gamada de artisti si acum, care fac tablouri pe loc sau doar vand tablouri mai vechi. O zona extrem de pitoreasca… mie mi-a placut la nebunie, cel mai mult dintre toate…

Amatorii pot descarca o prezentare in franceza a muzeului de aici (click dreapta => Save link as).

Cum un singur post despre mustata lui Dali nu este suficient. Iata ca revin cu un mic extras din prefata cartii Dalí’s mustache, o cartulie sub forma de interviu fotografic intre Philippe Halsman si Salvador Dalí.

“Dans la Bible, on attribue une grande signification aux systèmes capillaires ; Dalila crut à la puissance des poils. Dali aussi – Laporte l’inventeur de la “Magie Naturelle” au XVIIe siècle considère les moustaches et sourcils humains des antennes spécialement réceptives pour recevoir l’inspiration créatrice, de même que chez les animaux insectes pour leur plus raffinée vie instinctive. Les sourcils légendaires de Platon et surtout ceux de Leonardo de Vinci recouvrant presque son regard, sont le témoignage le plus glorieux de poils faciaux. Mais au XXe siècle, il devait se produire le phénomène poilu le plus le plus sensationnel, celui des moustaches de Salvador Dalí.

“Quesque cet que des moustaiches ?”

Les moustaches sont un nombre déterminé de poils qui peuvent pousser indéfiniment dans la partie la plus exhibitionniste et stratégique de votre visage, et sans avoir besoin pour cela (comme dans le cas de taxes, si vous devenez important) de devoir recourir à l’aide et aux conseils de votre avocat. Les moustaches poussent donc sans l’intervention de personne ; elles dépendent uniquement de votre volonté de personnalité et la personnalité humaine consiste essentiellement dans votre pouvoir personnel à capitaliser la moindre parelle de votre personne et cela jusqu’au dernier poil. Il est difficile de naître avec des moustaches, surtout à partir d’un certain âge. C’est pour cela que je pars à Rome afin de “renaître” avec mes moustaches. Avant mon imminente renaissance, déjà mes moustaches vibrent, répercutent, recoivent, émettent, chatouillent, collent, s’électrisent, piquent, prophétisent, parachutent dans le rêve, s’érectent vers le ciel comme les aiguilles d’une cathédrale. Moustaches ultra-gaies et mystiques, opposées à celles ultra-dépressives, tombantes et terrifiantes de Frederick Nietszche.”

Salvador Dalí.

Cine nu il stie pe simpaticul Dali? Cel care a facut cea mai celebra canapea din lume, a facut arta, moda, parfumuri, cinematografie si multe altele.

Mi-am propus sa ma culturalizez si mai ales sa ma frantuzesc din plin asa ca va ofer saptamana aceasta o selectie cu cele mai interesante lucruri facute de el.

Sa incepem cu niste fotografii care mi-au placut mie cel mai mult, bineinteles cu teribila lui mustata. Ea a fost influentata de pictorul spaniol Diego Velázquez si a devenit un trademark pentru restul vietii sale.

Imi amintesc ca atunci cand am fost la Muzeul Salvador Dali in Paris, am vazut un perete intreg de fotografii cu mustate in ipostaze care mai de care mai ingenioase si amuzante. Imi pare rau ca nu am avut inspiratia sa le fotografiez, pentru ca pe net se gasesc asa de putine.

Dar, cine stie, poate intr-un an sau doi mai ajung pe acolo si cu siguranta nu scapa nepozate.

Enjoy.

Imi amintesc ca atunci cand am fost la Muzeul Salvador Dali in Paris, am vazut un perete intreg de fotografii cu mustate in ipostaze care mai de care mai ingenioase si amuzante. Imi pare rau ca nu am avut inspiratia sa le fotografiez, pentru ca pe net se gasesc asa de putine.