iam

In sfarsit am terminat-ooo! A fost destul de greu, avand in vedere ca e in franceza si are 500 de pagini! Wow! N-as fi crezut ca pot, dar stradaniile mele au fost recompensate! yupeee! Partea interesanta… chiar mi-a placut!

Am aflat prima data de existenta ei de la varul meu de 12 ani, care, cum a auzit ca plec in Franta, a si intrebat de ea. E adevarat ca el citeste acum volumul 5 (cadou de mos Craciun de la subsemnata), iar eu sunt abia la volumul 2, dar promit ca recuperez repede sau, in fine, cat de repede pot eu in franceza si in masura in care nu ma plictisesc de moarte de aventuri pentru copii care bat la portile adolescentei.

Despre ce e vorba? O serie de aventuri cu vrajitori si taramuri fermecate, ale carei protagoniste este Tara, o pustoaica de 12 ani care descopera ca are puteri magice si ca de fapt nu e o simpla fata de la tara, ci mai degraba o sortcelliere, un fel de vrajitoare. Din momentul in care descopera asta, totul se schimba pentru ea sau mai bine zis “all hell breaks loose”: bunica ei este atacata de monstrii cu colti si vrajitori mascati, un dragon vine sa o salveze si sa o protejeze, transportand-o intr-o lume magica AutreMonde, plina de magie si fiinte extraodinare. Aici isi descopera incetul cu incetul puterile, se imprieteneste cu o multime de alti mici vrajitori talentati si ia parte la aventuri care mai de care mai minunate si mai periculoase.

Nu vreau sa va povestesc ce se intampla mai departe, ca sa nu stric farmecul, dar cred ca pentru perioada de vacanta, daca nu aveti ceva mai bun de facut si o puteti imprumuta de la biblioteca, ca mine, e perfecta. Eu de-abia astept sa citesc volumul urmator.

ChamaSutra by Chat Malo

My rating: 3 of 5 stars
Nice and funny at the beginning, but I got a little bored at the middle. I really tried hard to finish it.

View all my reviews >>

Ma mut. Asta implica foarte multe schimbari in viata mea, inclusiv ceea ce las in urma. Apropos de asta, am descoperit din intamplare la Diverta o carticica despre feng shui, exact asa cum imi doream eu de mult una. Scurta, mica si la obiect. Mai aveam o chestie de genul idiot’s guide, dar parca e prea ciudata pentru mine si nu am reusit niciodata sa trec de explicatiile despre ce e si cu ce se mananca feng shui-ul.

Cu Clear your clutter with Feng Shui a lui Karen Kingston insa se pare ca a fost dragoste la prima vedere, resprectiv citire. Ce-i drept am si inceput sa citesc de la jumate in colo, fara nici o remuscare. Si mi-a mers direct la inima.

Autoarea vorbeste si despre energiile care se invart intr-o casa si modul cum ar trebui sa le ajuti sa circule, dar inca nu am ajuns la partea aceea. Am un sentiment atat de minunat legat de cartea asta, incat nu ma indur sa o dau nimanui. Am facut deja comanda pentru o prietena de pe bookdepository, dar pe a mea nu o voi da. Ma simt asa de bine in timp ce o citesc, de parca tipa care a scris-o a pus ceva din energia ei in ea, astfel incat, atunci cand ii citesti randurile, parca iti si vine sa te apuci de treaba si sa faci ordine in viata ta.

Am gasit si o ba gua cu aranjarea spatiilor in camera si in casa, insa trebuie sa mai citesc putin despre asta ca sa ma pot lamuri cum sta treaba.

Am citit acum ceva vreme despre Adela Greceanu si despre minunata ei carte. Am fost destul de impresionata de ceea ce am citit, mai ales pe blogul de carti al ionucai si m-am gandit ca poate ar trebui sa citesc si eu carticica. Mai ales ca am avut o perioada in care imi tot ziceam sa citesc si eu mai multa literatura contemporana. In fine, am gasit-o luna trecuta la SdC.

Abia zilele astea am ajuns sa o citesc sau mai bine zis sa citesc din ea, pentru ca azi e ultima editie de schimburi la care particip si trebuia sa o dau totusi inapoi. Am fost foarte dezamagita. Ei bine, e adevarat ca am citit-o dupa o carte de Doris Lessing, aboslut superba, dar tot nu ii pot gasi scuze pentru cat de ciudata e. Chiar ma asteptam sa gasesc chestii mai interesante, mai poetice, asa cum i s-a facut reclama. Am citit despre ea cum ca… are fi o combinatie foarte inspirata de proza-poezie. Mie mi s-a parut o insiruire plictisitoare de obsesii si trairi nevrotice.

Este impartita in 2, prima in care mireasa cu sosete rosii se pregateste de nunta, e chiar in noaptea de dinainte, iar 5 femei, rude de-ale ei, unele mai vii, altele mai putin, ii impletesc parul. Nasa Lena, verisoara Pulheria, matusa Zizi si tanti Sofica sunt niste personaje destul de ciudate, care tin sa o pregateasca pe mireasa pentru nunta, atat sufleteste, determinand-o sa-si povesteasca amintirile despre fostii ei iubiti, de dinaintea mielului, adica viitorul sot, cat si fizic. Au fost cateva momente simpatice, care mi-au placut. Mai ales cand povesteste nasa Lena. Dar in mare… e foarte plictisitor.

Apoi, in partea a doua, e ceva destul de vag. Frustrarile ei… nu stiu, zau daca am inteles ce a vrut sa zica acolo. In mare, tot despre iubitii ei, despre faptul ca nu poate dormi, ca era sa se marite cu unul, dar i-a murit mama, apoi ca altul o viziteaza desi e mort. Sau nu o viziteaza. Nu e foarte clara cu timpul, cu ce se intampla de fapt sau cu ce viseaza ea. Iti trebuie lupa de detectiv ca sa vezi care e de fapt esenta. Greu.

Eu nu am terminat-o. Mai aveam 50 de pagini. Dar pur si simplu mi-am dat seama ca e o tampenie, ca nu imi place absolut deloc si vorba unei prietene: E timpul meu si aleg sa mi-l petrec altfel.

Am ramas restanta cu povestitul despre carti. Dar promit solemn ca nu e din cauza ca mi-a fost lene (desi unii ar putea avea ceva de spus in privinta asta) ci pentru ca am fost ocupata cu atat de multe lucruri, cum ar fi cititul, mersul la Sibiu, munte si dormitul (doar pentru ca ploua).

Despre Jurnalul Oanei Pellea am auzit de ceva vreme. Tare mult mi-am dorit sa-l citesc si mi l-am laut fuguta de la targul de carte.

Imi place cum joaca Oana si stiu ca are o sensibilitate deosebita, asa ca am fost sigura ca voi avea parte de o experienta deosebita. Nu pot sa neg ca nu am vrut sa fiu putin la moda. Daca toata lumea o citeste, eu de ce sa fiu mai prejos?

Dupa prefata Ioanei Parvulescu, am stiut ca ma asteapta o carte plina de suflet, in care Oana a pus toate simtirile ei cele mai adanci.

Nu ma asteptam sa fie atat de trista, insa. Cel putin in partea de inceput e atat de deprimanta incat mi-a fost foarte greu sa o citesc. A zacut langa cateva saptamani perna mea, pana am reusit sa ma hotarasc sa indur suferinta.

M-a bucurat nespus faptul ca au fost cateva locuri unde am aflat ca am fost in acelasi timp, desi nu ne-am intalnit. Apoi tonul a inceput sa devina mai increzator, mai luminos, intr-un final ajungand de-a dreptul optimist.

Mi-a placut mult, dar am realizat asta doar la sfarsit.