iam

Aseara am aflat un lucru interesant despre Paris:

Parisul e mereu acelasi, la fel, neschimbat de trecerea anilor si de cresterea populatiei. Desi ai crede ca Parisul creste odata cu celelalte orase, ei bine nu e asa.

Parisul e ca o mica cetate in mijlocul furtunii, inconjurat de un zid de aparare.

Le Périphérique. Un bulevard de 35 de kilometri ce inconjoara tot orasul.

Odata ce treci dincolo de aceasta linie nu mai esti in Paris. Daca mergi pe strada, nu simti nici o diferenta, dar cei care locuiesc acolo stiu. Esti in Banlieue sau in suburbie. Ceea ce nu e acelasi lucru, iar parizienii tin mortis sa clarifice acest lucru.

Se zice că ceea ce faci în prima zi a anului vei face tot anul. Eu mi-am ales să fac cele mai importante lucruri pentru mine: să dorm, să gătesc, să lucrez (da, believe it or not, chiar am muncit azi, ca în oricare altă zi), să scriu pentru blog și să mă dau cu bicla (nu neapărat în ordinea importanței).

Cel mai interesant a fost cu bicla, bineînțeles. Am pornit fără grabă, de data asta urcându-mă pe ea chiar din fața casei noastre. Nu mi-a mai fost frică de mașini, iar ele, mașinile, au decis să rămână acasă mai mult timp azi, lăsându-mă singură pe străzi. Nu pot să spun că le-am dus lipsa.

Am plecat pe drumul deja cunoscut, cu sensul giratoriu de la gară și m-am îndreptat spre oraș. A fost minunat. Încă nu știu foarte clar cum se trece prin sensul giratoriu cu bicicleta, dar mașinile au fost extrem de drăguțe și m-au lăsat de fiecare dată să îmi văd de drum, chiar dacă eu nu am semnalizat. Îmi pare rău că nu o fac, și mă mustră conștiința foarte tare de fiecare dată, dar încă îmi e greu să iau mâinile de pe ghidon fără să mă dezechilibrez. Are cineva idee cum ar trebui să fac? Promit că am să mai lucrez la asta și mâine când voi ieși din nou la plimbare.

Orașul a fost superb. O atmosferă așa de calmă și serenă nu am mai întâlnit de mult. Străzile erau pustii, oamenii încă odihnindu-se după petrecerea de azi noapte. Doar câțiva câini au mai lătrat la mine din curțile pe care le păzeau cu strășnicie. Soarele strălucea vesel în geamuri și pe acoperișuri. M-am simțit atât de bine, m-am bucurat așa de mult că sunt aici și că am posibilitatea să văd și să simt toate astea.

Parcă a fost un timp propice meditației, introspecției și orânduirii planurilor de viitor. Și am ajuns într-adevăr la concluzia că nu trebuie, ci vreau eu să mă bucur mai mult de oamenii pe care îi am în jurul meu și pe care îi iubesc; să fiu mai bună din toate punctele de vedere, dar cel mai mult cu oamenii; să fiu mai hotărâtă cu lucrurile pe care le vreau și să nu mă mai las carried away de lucruri mărunte, fără importanță. Multe ar fi de spus despre plimbarea asta, multe lucruri pe care le-am văzut pe drum, dar și multe pe care le-am văzut în mine. Cel mai important este însă că s-a întâmplat și că în urma ei lucrurile vor fi altfel.

La mulți ani și vouă și fie ca noul al să vă aducă tot ce sperați și chiar mai mult!

Vineri a fost piata! Adicatelea, s-au strans oarece comercianti in spatele catedralei si au adus cu ei parfumul si frumusetea lucrurilor organice, facute dupa vechile traditii. La argentanezi e aproape in fiecare zi targ, mai putin lunea si sambata. Lunea se respecta, nu lucreaza, nu fac nimic. E ca si cand week-endul lor dureaza 3 zile.De vineri dupa-amiaza cand o taie repede de la serviciu pana marti dimineata. E drept, mai sunt vreo 10 magazine din cele 100 din tot Argentanul deschise, dar asta e total intamplator si cred ca datorita faptului ca nu au ce face acasa.

Asa, cum ziceam, a fost piata. Si azi e. De-abia astept. Cica azi e piata cu flori. Daca reusim sa ne dam jos din pat, poate ajungem si noi.

De la piata trecuta am cumparat un mic cadou pentru Lizu, cu ocazia noului ei birou. O zambilutza rosie ca focul sa ii aduca norocul.

Si niste paine specifica regiunii, cu caise si alune. Foarte buna. Miam. Inca mai avem vreo 2 felii. Ne-am chinuit sa nu o mancam pe toata foarte repede.

Am ajuns si la Argentan. In sfarsit, pentru ca de cand astept au inceput sa mi se lungeasca urechile.
Drumul a fost destul de greu, mai ales cu 2 pisici, a cate 6 kile pisicesti fiecare, si cu niste voci de soprane destul de entuziaste. Cand am ajuns in gara, parca nu imi venea sa cred ca mai e atat de putin si gata. Pot sa zac in pat! Am ajuns repede, dupa o plimbare cu masina prin oras. Ni s-au prezentat atractiile locale, strada principala si cele cateva locuinte noi, care ne-au facut cu ochiul, doar, doar, poate, poate le vizitam si pe ele.
Avem de toate: o catedrala magnifica, o super mediateca, un tribunal intr-un cechi castel, 3 parcuri mari, teren de atletism, multi florari, si cateva pizzerii, cinemateca, sala de spectacole si am inteles un nou teatru deschis de o luna, un lac si multe altele. Deja nu mai stiu. Nu avem Zara, Promod si Ikea in oras, dar hai… putem sa supravietuim putin si fara ele. In plus, exista o groaza de magazine la Caen, care e la o ora cu masina sau asa, iar Ikea e la Rouen, cam la 2 ore, la el si Parisul.
Pentru primele zile, am fost destul de activa. Am fost la toate agentiile imobiliare din oras, care sunt vreo 7-8 la numar, am vizitat vreo 10 apartamente, am fost la 2 reprezentate de masini (Renault si Citroen), la scola de soferi, la job center si la oficiu de turism si multe altele.
Azi mi-am permis sa raman dimineata acasa. Nu de alta, dar avem si noi in sfarsit net si mai trebuie sa frecam si computerul putin, ca dupa aia se plictiseste singur.

Imaginile sunt graitoare:

- in autocar prin Paris

- tablou la noi in baie

noua perie a lui Zuzu

- si oficiul de turism