iam

Wow! What a beautiful treat!

M-a cucerit imediat, chiar de la primele pagini, și cu greu am putut rezista să nu o termin toată într-o noapte. Am mai lăsat ca să mai pot savura și a doua zi puțin. O poveste de dragoste foarte frumoasă între o adolescentă, puțin neîndemânatică, și un vampir bătrân în corpul unui adolescent superb de 17 ani. Sigur, e o carte extrem de siropoasă, cu replici romantice la fiecare pagină, care nu te învață decât să ai puțină răbdare până la sfârșit, pentru că sigur nu o sa ai ce pierde.

Știu că a apărut de ceva vreme la noi. Am văzut-o pe toate tarabele și la toate chioșcurile, dar nu mi s-a părut suficient de interesantă să o și cumpăr. Mi-am zis ca după Dracula al Stoker… nu prea se mai poate altceva remotely interesant despre vampiri, iar apoi știm cu toții care e faza cu mitul nostru național. M-am înșelat. Chiar e o carte minunat scrisă, fără o intrigă ieșită din comun, fără artificii spectaculoase, dar cu destul suspans încât să nu te lase să stingi lumina și să te culci.

Ce m-a fascinat de fapt, a fost dialogul. Schimbul de replici dintre cei doi îndrăgostiți este atât de romantic, clasic, dar în același timp cu o notă de stranietate, neștiind niciodată când echilibrul fragil dintre cei doi se poate rupe și ceva necugetat se poate întâmpla. E adevărat că am citit-o în engleză (de la mediateca din Argentan, sic!), ceea ce a contribuit pe deplin la bucuria cu care am savurat fiecare fraza.

Frumoasă lectură de vacanță!

Din curiozitate, am văzut și filmul, chiar a doua zi. Traiască Internetul!

Am fost foarte dezamăgită. În primul rând actorii sunt destul de prost aleși. Se vede clar că sunt începători, nereușind să redea suficient de bine multitudinea de sentimente ce se regăsesc în paginile cărții. Bella e complet nereușită, atât în jocul actriței, cât și ca vestimentație. Nici Edward nu e mai breaz, dar măcar gros planurile cu el sunt uimitoare, reușind redea cu suplețe și naturalețe avalanșa de sentimente.

Apoi, ca de obicei, scenarista a ciopârțit lucrurile puțin, a adăugat câte ceva de la ea, în speranța de a face lucrurile să pară mai dinamice. Nu prea i-a reușit. Nu recomand.

“In general, femeile sunt muzee, sanctuare si, nu in ultimul rand, puncte de desfacere ale propriei frumuseti. O pun in vitrina, o etaleaza, ii construiesc campanii publicitare (bazate pe supercalitate sau pe pret redus, in functie de politica de produs.) Organizeaza uneori solduri, apoi ridica brusc pretul. Daca stau bine sa ma gandesc, foarte multe femei sunt magazine care desfasoara activitati comerciale cu un singur articol: propria persoana.

Nu si Ea. Ea isi agreseaza propria imagine, o sparge, o calca in picioare. Si, din cioburile ei, se naste o frumusete mai profunda, mai autentica; mai neasteptata; care nu se vinde, nu se targuieste, ci se infige pur si simplu. Te ia pe sus, te poarta cu sine val-vartej, te face sa uiti de tine. In final, esti doar un sfresnic, un purtator de lumanare aprinsa.”

Am cules Rondo Capriccioso al Lorenei Lupu de la schimb de carti cu ideea ca trebuie sa mai citesc si carti de autori romani contemporani. Nici nu stiam ca o sa-mi pice in maini asa o minunatie de carte. A fost ca in filmele acelea americane in care eroina principala ii spune iubitului ei: “You had me at hello!”.

M-am chinuit ingrozitor sa nu o citesc intr-o seara pe toata. Fiind destul de subtirica, tentatia e mare, mai ales ca povestitoarea stie cum sa te farmece, sa te ridice pe culmile sublimului, sa faca piruete ametitoare de pe urma carora ajungi sa mergi citind pe strada si pe scarile rulante de la metrou. Cu greu am reusit sa o termin azi, dupa 3 zile de chin. Trebuia neaparat sa o iau in doze mici, altfel… se termina prea iute si eu nu apucam sa ma bucur suficient, sa gust din prea plinul zugravit intre copertile mov. Apropos de asta, nu mi-a placut deloc coperta. Nu stiu, altceva mai interesant nu gaseau?

A fost pasionala, tumultoasa. O carte traita intens din care au razbatut sentimente puternice. Atat de admiratie suprema, cat si de chin. In acelasi timp e vie, sincera, directa. Fara briz-brizuri, cu un limbaj colorat si spumos, o placere sa o citesti in gand, dar si cu voce tare. Mi-am intretinut prietenii citindu-le bancul cu blonda in giratoriu si povestea cu Mirciulica si baba Zambila.

Ma face sa ma gandesc la viata grea a studentilor si a tinerilor actori de teatru si film. Pacat ca nimeni nu se gandeste si la conditiile in care joaca unii dintre ei, la harul si talentul pe care il au si pe care il demonstreaza in locuri mici si inghesuite. Pacat de ei. Dar poate ca totusi, de aici vine si frumusetea interpretarii lor. Pentru ca sufera si se chinuie.

Titlu: Tunelul
Autor: Sabato Ernesto
Editura: Humanitas
Colectia: Literatura si Memorialistica
An aparitie: 2003

Am luat-o de la schimb de carti, acum ceva vreme pentru ca am auzit multe lucruri bune despre Ernesto Sabato si n-am apucat sa citesc nimic scris de el. Nici nu m-am uitat bine la ea atunci cand am pus mana pe ea si am bagat-o in geanta. Simplul nume al autorului mi s-a parut o recomandare suficienta. Si asa a fost. E o carte foarte bine scrisa, care creioneaza cu multa gratie amanunte intime din gandurile unui pictor.

Tunelul este primul roman al lui Ernesto Sabato, pentru care a devenit celebru la nivel international.

Citindu-l, descoperi o poveste de dragoste chinuita de obsesii si gelozii intre un pictor si o femeie casatorita cu un orb. Mi s-a parut foarte interesanta prezenta orbului, mai ales intalnirea acestuia cu pictorul. Foarte rafinat scrisa.

Povestea, desi extrem de interesanta si emotionanta la inceput, incepe sa devina complet haotica spre sfarsit, atunci cand pictorul pare innebunit de propriile obsesii. Nu am inteles comportamentul Mariei. Dar cred ca e si din cauza faptului ca povestea e spusa din perspectiva lui. Ea ramanand o enigma pentru toti. Pictorul nu a inteles-o niciodata, iar drumul lor nu este niciodata unul comun. Isi impletesc vietile la un moment dat, iar apoi, desi par impreuna, fiecare e la kilomentri distanta si pe cu totul alt drum. Pentru pictor, este un drum al singuratarii, un drum spre necunoscut, purtat de propriile sentimente care il macina si nu il lasa sa respire, sa creeze.

In poveste apare si un Richard, un fost iubit al Mariei sau mai bine zis un tip care a iubit-o foarte mult. Presupun ca din cauza iubirii sale neimpartasite s-a sinucis. Intre acest personaj si pictorul poate fi facuta o simpla paralela. Si el este innebunit dupa Maria, si el ii scrie scrisori foarte triste, deprimante, duresoase si murdare. Si el, ca si Richard, devine la un moment dat debil, osciland intre sinucidere si crima. Paralela se opreste aici, pictorul alegand crima.

Desi o consider excelenta ca lucrare, nu pot sa spun ca mi-a placut foarte mult. Mi s-a parut sugrumata, chinuita si in acelasi timp un iures nestavilit de simtamite obsesive, demente. Povestea unui om chinuit care isi dezlantuie nebunia. Nu pot nega calitatile literare, a fost o adevarata placere sa o citesc. In special pentru ca nu imi placea subiectul am putut sa admir mai bine stilul lui Ernesto Sabato.