Eu am fost tot timpul un mic soarece de biblioteca, dar in ultima vreme parca m-am intrecut cu gluma. Am petrecut ultimele 2 luni numai pe la biblioteca. Ba la biblioteca Academiei Romane, ba la BCU si acum am redescoperit biblioteca Institutului Francez, care e un loc foarte intim, linistit si placut. Are chiar si unul dintre parcurile mele preferate vis-a-vis, parcul Ioanid, pe care il frecventam si atunci cand eram in liceu. Dar atunci parca nu era asa de plin de mamici cu copii scosi la plimbare. Sau poate era din cauza ca noi chiuleam pe la orele in care acestia isi faceau siesta?! Ei, nu vom sti niciodata, dar vazandu-i acum pe picii astia mici si pe mamele lor fericite, parca iti vine sa stai si tu acasa 2 ani pe banii statului si sa-ti cresti plodul.

Sa revenim insa la biblioteca, caci despre asta era vorba. Imi dau seama abia acum cat de mult mi-a lipsit mersul prin biblioteci.  Cand eram mica, in liceu, aveam abonamente la 5-6 biblioteci si in fiecare saptamana faceam turul lor, in cautare de carti interesante. Am carat la carti in rucsacul meu mare galben, cat sa-mi ajunga! Dar nu m-am lasat. A fost una dintre cele mai frumoase perioada din viata mea. Citeam peste tot, oriunde apucam, in metrou, in autobuz, in parc, in timpul orelor si in pauza. Poate de-asta le-am devenit antipatica colegilor de liceu. Eu nu eram ca ei, iar ei nu ma intelegeau cum de pot sa citesc atat.

In fine, asta a durat pana prin facultate, cand am facut o pauza de atata citit, mai ales ca aveam si alte treburi si in plus, trebuia sa citesc cartile de la scoala. Evident, am ales o facultate care s-a legat foarte tare de biblioteca: Bibliologie si Stiinta Informarii. Asta ca sa fiu sigura ca nu ratez ocazia sa mai pierd ceva timp prin biblioteca.

Dupa asta, am facut o pauza destul de lunga de citit masiv. Pentru ca nu prea mai aveam timp, pentru ca mi-era lene sau alte motive triste. In fine, abia anul asta mi-am dat drumul din nou. Cred ca eram un soarece nefericit. A fost o perioada in care nu prea imi dadeam voie sa citesc ceea ce vroiam. Am crezut o vreme ca nu e demn de mine sa citesc tot felul de carti, practic tot ce imi trecea prin mana: de la carti politiste, SF, de dragoste, de actiune, fiction… orice. Apoi, dupa ce am mai citit si eu in stanga si in dreapta, pe blogurile altora, cum si despre ce citesc ei, am vazut ca de fapt nu e chiar asa. Important e sa citesti. Nu conteaza practic ce. Nu iti tine nimeni scorul, decat tu, si asta daca vrei sa o faci. Celorlalti nu le pasa de fapt. Iar daca o fac, sunt niste snobi. Asa ca mi-am dat din nou voie sa citesc in liniste.

De vreo 2 luni, nu mai am insa iar timp de citit si simt enorm lipsa asta. Dar ce sa facem, mai sunt si alte lucruri importante in viata. Acum, pentru putin timp a fost franceza. Va mai fi o vreme importanta, dar am inceput sa citesc cursiv si fara dictionar. Ceea ce e un progres real pentru mine. De acum inainte am sa citesc foarte mult in franceza, si din dorinta de a invata mai mult sa ma exprim, dar si din lipsa de alte carti. Sper sa redescopar literatura franceza cu ocazia asta.

Dar pana atunci, iata cateva fotografii facute prin biblioteci luna asta.

Aaaa, sa nu uit! Pentru cine nu stie, la Institutul Francez s-a deschis o mica si cocheta librarie Carturesti, cu tot cu ceainarie si terasa. E foarte misto si super linistita, nu asa ca aia din Verona. Recomand cu mare placere.

Iata ca Google nu se dezminte si vine cu o noua surpriza pentru pasionatii de carti. Cartile care se afla in patrimoniul public, deci au iesit din incidenta drepturilor de autor, se pot descarca gratuit de pe Google Books. De exemplu, daca veti cauta Hamlet sau Erasmus, primele documente gasite vor fi cele cu Full view. Odata deschise documentele respective, veti putea sa le cititi online sau sa le descarcati local, pe computer, in format PDF sau EPUB. Acesta din urma este ultima moda in formatele fisierelor digitale, un format specific Google, care poate fi vizualizat cu un viewer special cum ar fi: Adobe Digital Editions.

Mi-am descarcat si eu programelul, care e gratuit, si am inceput sa-mi incarc fisierele PDF din computer. Am ajuns la 126, dupa trieri multiple si fara sa ma ating de colectia de literatura. De-abia astept sa ma apuc de citit. Programelul are o interfata foarte simpla si usor de folosit, ce mi se pare mai prietenoasa decat standardul Adobe Reader.

Google vine cu aceasta minunata idee in urma celor 7 milioane de carti pe care le-a digitizat in parteneriat cu bibliotecile in 2008 si in urma unor acorduri cu autorii si publicistii.

Minunata idee. Eu de-abia astept sa ma pun pe citit!

Mi-a luat foarte mult timp sa scriu acest review. Vinovatii principali sunt lipsa de timl si lenea. Am avut o vara plina, dar si momente de lene absoluta in care uitam de mine sau ma cufundam prea bine cu un corn in perna, cu un ochi inchis si cu celelalt mijit la o pagina de carte.

Trebuie sa recunosc totusi ca si cartea a fost grea. Nu in sensul ca ar avea prea multe pagini, desi mi-a luat destul de mult timp sa o citesc. Am rumegat-o mult, ba chiar am facut si cateva pauze si am mai citit si altceva intre timp. A fost foarte pe gustul meu, foarte aproape de sufletul meu.

Un alt lucru foarte important a fost ceea ce am citit pe bookaholics.jubjub.ro. Tocmai atunci cand am citit-o eu, o aveau si ei in lista. Mi-a fost foarte greu sa ma indepartez de ceea ce era scris acolo si sa revin la parerile mele initiale si personale.

Acum, dupa ce a trecut ceva timp de la lectura (adica 8 luni… vaaai de cat timp o aman, sa-mi fie rusine), parca mi s-au mai limpezit gandurile.

Ma bucur nespus ca am citit-o. Am inceput sa o citesc in engleza de la Lizu in Strasbourg si nu am mai putut sa ma opresc. Prima jumatate de carte am citit-o acolo cu ea, in acelasi timp cu Ignoranta lui Kundera. Inainte sa plec am dat fuga la Gallimard si mi-am luat-o si eu in limba engleza. Prea mi se parea minunata traducerea. Nu stiu de ce in romana suna ciudat cartile lui. Dupa ce am citit versiunea aia, am ajuns la concluzia ca nu se poate sa mai citesc inca o traducere in romana a cartilor lui.

Dupa ce am ajuns in tara… prin decembrie, am abandonat-o. Nu mai puteam sa o citesc. Era atat de densa, de plina de semnificarii, astfel incat sa pot cuprinde tot intelesul. Am citit niste Agatha Christie in paralel (ah ce bine e sa ai o evidenta clara, ma ajuta enorm sa-mi amintesc anumite perioade ale vietii mele ce au devenit rutina).

Dupa ce am terminat cu jucatul de-a citit-ul cu altele, m-am intors la ea spasita si cu ganduri mari. Am terminat-o repede, fara suflare, oarecum mirata ca mi-a scapat asa din maini prima data. La sfarsit, m-am trezit destul de tulburata si in acelasi timp putin mirata. De ce totusi s-au intamplat unele lucruri acolo si nu altele? Finalul e acelasi ca la toate cartile lui Murakami, enigmatic si trist. Te face sa te gandesti enorm la niste lucruri foarte simple, pe care nu le vedeai pana atunci.

Cu drag o recomand toturor.

Titlu: Tunelul
Autor: Sabato Ernesto
Editura: Humanitas
Colectia: Literatura si Memorialistica
An aparitie: 2003

Am luat-o de la schimb de carti, acum ceva vreme pentru ca am auzit multe lucruri bune despre Ernesto Sabato si n-am apucat sa citesc nimic scris de el. Nici nu m-am uitat bine la ea atunci cand am pus mana pe ea si am bagat-o in geanta. Simplul nume al autorului mi s-a parut o recomandare suficienta. Si asa a fost. E o carte foarte bine scrisa, care creioneaza cu multa gratie amanunte intime din gandurile unui pictor.

Tunelul este primul roman al lui Ernesto Sabato, pentru care a devenit celebru la nivel international.

Citindu-l, descoperi o poveste de dragoste chinuita de obsesii si gelozii intre un pictor si o femeie casatorita cu un orb. Mi s-a parut foarte interesanta prezenta orbului, mai ales intalnirea acestuia cu pictorul. Foarte rafinat scrisa.

Povestea, desi extrem de interesanta si emotionanta la inceput, incepe sa devina complet haotica spre sfarsit, atunci cand pictorul pare innebunit de propriile obsesii. Nu am inteles comportamentul Mariei. Dar cred ca e si din cauza faptului ca povestea e spusa din perspectiva lui. Ea ramanand o enigma pentru toti. Pictorul nu a inteles-o niciodata, iar drumul lor nu este niciodata unul comun. Isi impletesc vietile la un moment dat, iar apoi, desi par impreuna, fiecare e la kilomentri distanta si pe cu totul alt drum. Pentru pictor, este un drum al singuratarii, un drum spre necunoscut, purtat de propriile sentimente care il macina si nu il lasa sa respire, sa creeze.

In poveste apare si un Richard, un fost iubit al Mariei sau mai bine zis un tip care a iubit-o foarte mult. Presupun ca din cauza iubirii sale neimpartasite s-a sinucis. Intre acest personaj si pictorul poate fi facuta o simpla paralela. Si el este innebunit dupa Maria, si el ii scrie scrisori foarte triste, deprimante, duresoase si murdare. Si el, ca si Richard, devine la un moment dat debil, osciland intre sinucidere si crima. Paralela se opreste aici, pictorul alegand crima.

Desi o consider excelenta ca lucrare, nu pot sa spun ca mi-a placut foarte mult. Mi s-a parut sugrumata, chinuita si in acelasi timp un iures nestavilit de simtamite obsesive, demente. Povestea unui om chinuit care isi dezlantuie nebunia. Nu pot nega calitatile literare, a fost o adevarata placere sa o citesc. In special pentru ca nu imi placea subiectul am putut sa admir mai bine stilul lui Ernesto Sabato.

La invitatia celor de Bookblog si Civika am participat la un eveniment cu totul deosebit, o serie de Lecturi urbane. A trecut ceva timp de atunci si desi nu am reusit sa ajung decat de putine ori am fost cucerita de idee si am venit cu mare drag.

Pentru mine cititul in metrou e mereu un mijlov de relaxare, de cufundare intr-o lume numai a mea care e frumoasa, personala si calda. Orice as citi, atunci cand merg cu metroul ma bucur de o experienta absolut minunata. De foarte multe ori mi s-a intamplat sa raman inca cateva minute pe peron pentru ca nu terminasem un capitol sau sa merg citind catre scara rulanata.

Atunci cand Raluca mi-a povestit prima data de ideea unui proiect legat de lectura, m-am entuziasmat imediat si am zis ca nu trebuie sa ratez. Mai ales atunci cand e vorba ca trebuie sa aratam oamenilor ca generatia tanara citeste, si inca citeste bine, oriunde se afla.

Sper din tot sufletul sa se mai intample astfel de evenimente, care sa aiba si mai mare succes.

Pana una alta, va arat si eu o pozuta furata in metrou, cu coordonatorul meu care citea de zor.