iam

Foarte mișto reclama la TIFF anul ăsta. Florin Piersic la pătrat.

Citeam un post pe blogul lui rontziki și mi-am adus aminte de desenele animate de când eram mică. Ce frumoase mai erau. Nu știu să spun dacă e doar impresia mea sau dacă noi, cei de atunci, nu mai văzusem altele mai interesante și mai bine făcute, dar ele mi-au marcat copilăria. Mi se par super grozavi japonezii aia de atunci care au făcut niște seriale atât de lungi, desenate atât de bine de mână, cu personaje expresive, diverse și pline de caracter. Deși am văzut multe desene și mai târziu, parcă totuși astea au fost cele mișto!

Pentru voi care au fost cele mai faine?

Iată câteva dintre preferatele mele:

Sandy Belle

Candy Candy – varianta în japoneză e pentru mine cea mai aducătoare de amintiri frumoase

Lydia și floarea în trei culori

Sailor Moon

Wow! What a beautiful treat!

M-a cucerit imediat, chiar de la primele pagini, și cu greu am putut rezista să nu o termin toată într-o noapte. Am mai lăsat ca să mai pot savura și a doua zi puțin. O poveste de dragoste foarte frumoasă între o adolescentă, puțin neîndemânatică, și un vampir bătrân în corpul unui adolescent superb de 17 ani. Sigur, e o carte extrem de siropoasă, cu replici romantice la fiecare pagină, care nu te învață decât să ai puțină răbdare până la sfârșit, pentru că sigur nu o sa ai ce pierde.

Știu că a apărut de ceva vreme la noi. Am văzut-o pe toate tarabele și la toate chioșcurile, dar nu mi s-a părut suficient de interesantă să o și cumpăr. Mi-am zis ca după Dracula al Stoker… nu prea se mai poate altceva remotely interesant despre vampiri, iar apoi știm cu toții care e faza cu mitul nostru național. M-am înșelat. Chiar e o carte minunat scrisă, fără o intrigă ieșită din comun, fără artificii spectaculoase, dar cu destul suspans încât să nu te lase să stingi lumina și să te culci.

Ce m-a fascinat de fapt, a fost dialogul. Schimbul de replici dintre cei doi îndrăgostiți este atât de romantic, clasic, dar în același timp cu o notă de stranietate, neștiind niciodată când echilibrul fragil dintre cei doi se poate rupe și ceva necugetat se poate întâmpla. E adevărat că am citit-o în engleză (de la mediateca din Argentan, sic!), ceea ce a contribuit pe deplin la bucuria cu care am savurat fiecare fraza.

Frumoasă lectură de vacanță!

Din curiozitate, am văzut și filmul, chiar a doua zi. Traiască Internetul!

Am fost foarte dezamăgită. În primul rând actorii sunt destul de prost aleși. Se vede clar că sunt începători, nereușind să redea suficient de bine multitudinea de sentimente ce se regăsesc în paginile cărții. Bella e complet nereușită, atât în jocul actriței, cât și ca vestimentație. Nici Edward nu e mai breaz, dar măcar gros planurile cu el sunt uimitoare, reușind redea cu suplețe și naturalețe avalanșa de sentimente.

Apoi, ca de obicei, scenarista a ciopârțit lucrurile puțin, a adăugat câte ceva de la ea, în speranța de a face lucrurile să pară mai dinamice. Nu prea i-a reușit. Nu recomand.

Cat de minunata este Audrey Tautou in noul ei film Coco avant Chanel. Iata cateva imagini de la o sedinta foto pentru Elle Canada.

Si alte cateva de prin alte parti, care mi se par absolut minunate.

Intre 1945 si 1946, Salvador Dalí a lucrat impreuna cu Walt Disney la crearea unui film de animatie, bazat pe melodia lui Armando Domingues, Destino.  Dalí il vedea pe Disney un fel de suflet pereche in miscarea suprarealista.

Complicatiile financiare au facut insa ca realizarea sa se opreasca si ca de-abia peste 43 de ani, in 1999, nepotul lui Disney, Roy Edward, sa dezgroape dosarul, sa descifreze storybord-urile originale, scenariul si primele secvente realizate in epoca respectiva (aproximativ 28 secunde) si informatiile obtinute din jurnalul sotiei si muzei lui Dalí, Gala. Filmul a fost terminat in 2003 datorita unei colaborari franco-americane si a aparut sub forma unui scurt metraj

In cele 6 minute ale filmului este prezentata povestea de dragoste a lui Chronos si o femeie muritoare. Povestea se continua cu dansul femeii prin peisajele suprarealiste inspirate de picturile lui Dali.

Destino ruleaza momentan la MoMA in New York ca parte a expozitiei “Dalí: Painting and Film”.

O adevarata opera de arta!