Tag Archives: dulce

Clafoutis cu vișine

22 Apr

Zilele astea am aflat de existența unui desert franțuzesc foarte popular, ușor de făcut și extrem de gustos. Este vorba despre clafoutis, după cum v-ați dat seama! :)
După câteva căutări rapide pe internet am găsit o rețetă ușoară și rapidă, numai bună să se potrivească cu vișinele mele congelate. Iată despre ce este vorba:

Pentru 6-8 persoane
Preparare: 10 minute
Coacere: 45 minute

Ingrediente:
500 g vișine
2 ouă
2 gălbenușuri
100  g făină
100 g zahăr
1/4 litru lapte
60 g unt
1 linguriță esența de vanilie
1 praf de sare

Preparare:
Se spală și se scot sâmburii de la vișine. Dacă le aveți de la congelator, se lasă la dezghețat și apoi la scurs vreo jumătate de oră într-o sită.

Se preîncălzește cuptorul la 180°C sau 6/7 sau 2/3.

Se pune untul într-o formă de tartă și se dă la cuptor.

Se bat ouăle, se adaugă sarea și zahărul. Se amestecă bine (cu telul sau cu robotul). Se adaugă esența de vanilie, se amestecă și se pune făina sub formă de ploaie. Se amestecă bine până se obține un aluat lichid și onctuos.

Se scoate untul de la cuptor, se adaugă peste aluat, apoi se adaugă și laptele și se amestecă tot.

Vișinele se pot adăuga fie în compoziție, dacă sunt proaspete, fie împrăștiate în tavă, dacă au fost congelate.

Ungeți bine tava cu untul topit rămas (eventual cu ajutorul unei pensule), apoi adăugați compoziția.
Se mai pot adăuga câteva bucățele mici de unt pe deasupra, dar eu am uitat. :P

Se lasă 45 de minute la cuptor (până ce devine aurie pe deasupra).

Se servește cât timp e cald.

Poftă bună!

clafoutis cu visine

O fotografie pe zi: chec

16 Feb

Săptămîna trecută am încercat rețeta mamei de chec with a twist! A ieșit the best chec ever! După cum se poate vedea și în pozele demne de reclame de mai jos. Ce îl face să fie așa de gustos? O cremă minunată de cacao (cu multă cacao bineînțeles), o ploaie de stafide și niște caise confiate dolofane! Promit că în edițiile viitoare dau și rețeta!

Acum avem bucuria și onoarea să vă prezentăm cele 2 fotografii restante spre deliciul și salivarea fanilor!

chec cu stafide si caise confiate

chec cu stafide si caise confiate

Tematic

16 Nov

Atunci cand ai pisica, toate lucrurile par sa se invarta in jurul ei. Iti faci programul dupa cheful si mofturile ei. Te trezesti noaptea din somn cand ti-o cere sau daca are chef de joaca. In acelasi timp, esti in stare sa ii cumperi ei de mancare si nisip mai scump decat tie sau uitand cu totul de tine. Ba chiar renunti la cate ceva pentru tine pentru a fi mai usor de transportat sacul de 5 kg cu nisip.
Apoi incepi sa observi toate decoratiunile cu pisici, toate cartile cu pisici si tot asa.
Din aceasta serie fac parte si celebrele fursecuri Langues de chat. Sunt grozave cu cafea sau cu ceai in zilele mohorate de toamna.

Toamna se numara … castanele

18 Oct

Azi am facut o minunata prajitura cu castane. De fapt, e mai degraba o crema, dar este atat de delicioasa incat poate fi considerata o prajitura in adevaratul sens al cuvantului.

Cum s-a intamplat? Pai, eram la Cora, sa facem oarece cumparaturi si cum nu era nimeni la raionul de pesti afumati ca sa ne cantareasca si noua 4 pesti, ne-am mai invartit pe la fructe dupa banane. Banane nu am gasit (unele persoane aveau pofta de banane flambate cu inghetata, dar nu spunem cine :P ), nu stiu de ce. Nu era nici un picior de banana. In schimb am gasit castane. Ta daam.

Am mai mancat noi castane coapte anul trecut in Strasbourg, tot toamna- iarna, evident, acum e sezonul lor. Si ne-am apropiat pofticiosi de stand, cu gand sa luam si noi ceva, poate le coacem la cuptor… ma gandeam eu. La stand mai era si o doamna care le alegea intr-un mod foarte experimentat. M-am gandit ca sigur stie ce si cum e treaba cu ele si am intrebat-o franc: “dar dumneavoastra cum le gatiti?”.

Cred ca era mandra de ea pentru ca a inceput sa-mi turuie imediat o reteta care suna minunat si apoi mi-a marturisit ca fetele ei sunt “innebunite” dupa ele. :D Am ramas foarte impresionata, atat de gentiletea doamnei care ne-a ajutat (pentru ca noi nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce lucruri minunate se pot face cu castanele) si de perspectiva unei mici prajituri la sfarsit de saptamana. (Mai prospectasem noi un tort la Ina, dar era putin complicat de facut, mai ales acum cand nu avem decat un numar limitat de ustensile, restul sunt inca in cutii si asteapta mobila de bucatarie).

Am cumparat cele trebuincioase conform retetei si am taiat-o acasa.

Iata ce am folosit:

- aprox 500 gr castane (sa le alegeti sa fie mari, mai mult maronii decat negre si fara gauri de viermisori)

- jumatate de pachet de unt (noi am folosit Napolact)

- aprox 100 gr zahar pudra (nu am putut sa-l masuram prea bine; tipa ne-a recomandat 200 gr, dar parca era prea dulce; si asa, cred ca data viitoare punem doar 50 gr)

- 1 ciocolata Primola cu lapte

Si cum le-am facut:

- am spalat castanele si le-am pus la fiert. Dupa ce au dat in clocot, tipa ne spunea sa le schimbam apa si sa le crestam in 4 la codita. Dupa ce am dezbatut putin problema am decis ca nu are nici un rost sa le taiem la capat si am schimbat doar apa si le-am pus din nou la fiert pentru 30 de minute. Atentie: daca scade apa si nu mai acopera castanele, puteti sa mai adaugati niste apa incalzita, gen 1 cana sau 2.

- dupa ce au fiert, le-am scos, le-am clatit si am inceput sa le curatam. Trebuie sa marturisesc ca este un proces indelungat, migalos, plictisitor si chinuitor pentru unghii. E greu pentru o persoana, si aici trebuie sa ii multumesc lui Cosmin pentru ca a fost alaturi de mine la greu. :D

- dupa ce am terminat, le-am pisat cu furculita (tipa zicea sa le trecem printr-o sita mai rara, pe net zicea sa le dam prin masina de tocat; noi nu avem momentan nici una, nici alta) si a iesit ca atunci cand pisezi cartofii din tocanita in farfurie.

- am adaugat unul si zaharul si am frecat bine, bine de tot.

- am maruntit ciocolata cu cutitul (mai exact Cosmin a feliat-o in felii foarte mici, tot pentru ca nu avem razatoare) si am pus-o si pe ea.

- am mestecat bine si gata.

Aaaa, si pe urma am facut si o sedinta foto la bec (sorry, nu avem inca o lumina buna in bucatarie) cu biscuiti de la Cora :D . Foarte buni ambii, dar cookies cu bucati de ciocolata parca erau mai buni si se potriveau si cu prajiturica noasta.

Iata ce a iesit:

Classic sour cherry pie

3 Jul

De cand poftesc la o placinta in adevaratul sens al cuvantului! M-am tot gandit eu cu ce fructe sa o fac si cum visinele sunt cele mai potrivite, l-am rugat pe Cosmin sambata trecuta sa culeaga niste visine de la el de la unitate, pentru ca s-a laudat ca ar fi o gramada visini pe acolo.

Zis si facut. A venit cu mai mult de un kilogram de visine. Si ne-am pus pe cautat retete pe net, care mai de care mai apetisanta. Pana la urma ne-am hotarat la una, pentru ca arata si bine si pentru ca mi s-a parut mai bine explicata.

Iata ce am folosit:

Pentru crusta:

- 2 cani si jumatate de faina

- 1 ligura de zahar

- 3/4 lingura de sare

- 1 cana de unt rece, taiat cuburi (putin mai mult de jumatate de pachet = 120g)

- 5 linguri de apa rece de la frigider (pana la urma am pus 7 pentru ca mi se parea aluatul prea tare)

Atentie! Aceste cantitati sunt pentru o forma de 23cm. Daca aveti una mai mare… asa cum am avut eu, de 30, baza o sa iasa putin mai subtire.

Pentru umplutura:

- 1 cana + 1 lingura de zahar (lingura se pune pe deasupra la final)

- 3 linguri de amidon

- 1/4 lingura sare

- 5-6 cani visine fara samburi (depinde de forma pe care o folositi, daca e mai mare, incap mai multe)

- 1 lingura zeama de lamaie

- 1/2 lingura extract de vanilie (sau 1 fiola de esenta daca nu aveti)

- cateva picaturi de esenta de migdale

- 2 linguri unt nesarat, taiat in cuburi

- 1 lingura lapte

Preparare:

1. Se amesteca faina, zaharul si sarea intr-un bol mare. Se pune si untul (f rece) taiat cat mai mic (daca e de la congelator puteti sa-l dati pe razatoare). Se amesteca bine, pana cand compozitia consta in bobite mici de unt invelite in faina. Se adauga apa si se mesteca usor, pana aluatul se leaga. Se separa in 2 parti (partea pentru baza ar trebui sa fie mai mare). Se fac 2 bile si se invelesc in folie. Se pun la rece in frigider minim 30 minute. Eu le-am tinut pana a doua zi.

2. Se pozitioneaza gratarul in partea de jos a cuptorului si se incalzeste la 200 grade C.

3. Se amesteca o cana de zahar, amidonul si sarea intr-un vas. Se adauga visinele, zeama de lamaie si esentele. Se lasa deoparte.

4. Se scoate aluatul din frigider si se intinde. Se aseaza in forma o hartie pentru copt, apoi se pune aluatul. Cealalta jumatate se intinde si ea si se taie cu cutitul pentru prajituri (ca sa fie ondulat pe margini), in benzi de aprozimativ 1-2 cm.

5. Se pune umplutura, se pun peste ea bucatelele mici de unt si se aseaza benzile sub forma de zabrele. (eu nu am stiut cum sa le impletesc, asa ca am pus intai intr-o directie, apoi peste ele in cealalta directie.) Se taie aluatul ramas pe margine, se sigileaza marginile si se aranjaza. Se pot aranja fie cu degetele, cu furculita sau cu cutitul pentru prajituri.

6. Crusta (in afara marginilor) se unge cu lapte si se presara cu zahar.

7. Se pune intr-o tava de aragaz, acoperita cu hartie pentru copt, pentru a nu da pe afara si a nu se arde. Aveti grija ca toate marginile hartie pentru copt, atat din tava cat si din forma sa nu fie prea mari. Daca sunt prea mari si dau pe afara, ele se vor arde in timpul coacerii.

8. Se baga tava la cuptor, avand grija sa reduceti focul. Se coace pana umplutura fierbe, iar crusta e aurie. Timpul fiind intre 50 min si o ora. Daca marginile se ard prea tare, le puteti acoperi cu folie de aluminium.

Pofta buna ;)

Sour cherry pie
Sour cherry pie
Sour cherry pie
Sour cherry pie
Sour cherry pie
Sour cherry pie
Sour cherry pie
Sour cherry pie

Related Posts with Thumbnails