iam

Autor: Charlaine Harris
Titlu: The Southern Vampire Mysteries
Editura: Ace
Apariție: 2008
Prima ediție: 2001

Rating:

The Southern Vampire Mysteries este o serie destul de lungă (în prezent 10 carți, a 11-a își face apariția în mai anul acesta) de cărți cu și despre vampiri. Acțiunea se petrece într-un mic orășel fictiv din Louisiana, Bon Temps, unde o barmaniță cu abilități telepatice, Sookie Stackhouse, are parte de tot felul de aventuri care mai de care mai sângeroase.

Am auzit de prima carte din serie acum câțiva ani, cred că prin 2008, înainte de Crăciun când făcusem un barter cu Editura Corint pentru a da premiu niște cărți la un concurs pe un site pentru femei. Colega mea, care semnase deal-ul se întorse prin nămeți cu 3 cărți, așa ca bonus, să putem începe deja să organizăm concursul. Printre ele Culcă-te cu mine de Joanna Briscoe (destul de plictisitoare, am aflat eu după ce m-am chinuit vreo câteva luni să o termin) și Mort până la apus (Dead until Dark) de Charlaine Harris, pe care am desființat-o din prima, pe motiv că e o carte ușurică.

Apoi, după ce a mai trecut timpul, am auzit tot felul de lucruri despre ea, cum ar fi: o prietenă bună le-a comandat în engleză (am început deja să nu mai citesc în română de când cărțile în engleză au devenit așa de ieftine) și le-a citit pe nerăsuflate în vreo câteva zile, iar cei de la HBO au ales să facă un serial TV după ele, True Blood, care a luat și un Golden Globe, pentru rol principal feminin. Dacă au avut un asemenea succes, mi-am zis eu, trebuie neapărat să vedem ce-i cu ele, așa că am făcut repede rost de ele și m-am pus pe citit.

Coperta pe care au ales-o cei de la Corint (aceeași cu coperta sub care a apărut prima ediție), mi se pare o alegere foarte neinspirată, celelalte, care aduc puțin cu afișul de la HBO sunt mult mai atrăgătoare. Știu că multă lume spune să nu judeci cărțile după copertă, dar în realitate știm cu toții că defapt de multe ori alegem cărțile după cât de frumoasă, interesantă sau originală este coperta. Pentru mine este un obicei foarte valabil, mai ales pentru cărțile despre care nu am auzit nimic. Cum spuneam, deci, o alegere destul de neinspirată, deoarece pe fiecare copertă sunt prezentate ilustrații rudimentare cu o blondă, câțiva vampiri și alte animale care sunt prezente în cărți. Ilustrațiile în sine nu sunt rele, dar ar fi putut fi muult mai atrăgătoare.

În ceea ce privește acțiunea, trebuie să mărturisesc că nu este una dintre cele mai solicitante din punct de vedere intelectual, poate doar fizic, pentru că îți ia destul de mult să le citești. Cu toate acestea, eu m-am simțit foarte bine cât timp le-am citit. Sunt destul de antrenante, deși se vede că sunt scrise de o gagică pentru gagici care apreciază romantismul, discuțiile despre haine și comportamentul ciudat al unor bărbați (??!!), destul de indescifrabil de obicei, dar pus aici pe seama naturii lor duale de jumătate oameni, jumătate animale sau din cauza tensiunilor importante din viața lor.

Personajul principal, Sookie, o blondă telepată “de la țară”, descoperă lumea fascinantă a ființelor supranaturale, cu ajutorul iubiților ei vampiri, vârcolaci, shape-shifters, tigri, pantere și alte asemenea. Universul în care trăiește ea, o America foarte asemănătoare cu ceea ce știm că există în zilele noastre, cu singura excepție că vampirii au ales să spună lumii despre existența lor, odată ce japonezii au inventat prima formă de sânge artificial, creată special pentru ei.

Pentru o vreme, viața lui Sookie decurge normal sau, în fine, cât se poate de normal pentru un telepat care citește gândurile celor din jurul său, până când în orășelul ei își face apariția primul vampir. După asta, totul începe să o ia razna, iar pentru Sookie, aproape nici o zi nu mai seamănă cu cea de dinainte. Ajunge să fie bătută, chinuită, răpită etc de repetate ori, deși aproape întotdeauna scapă și ajunge să bea din ce în ce mai mult sânge de vampir (care este un elixir pentru sănătate și frumusețe), întâi de la vampirul Bill (primul ei iubit) și apoi de la vampirul Eric (care devine și el iubitul ei, și chiar mai mult decât atât… ).

O lectură lejeră și frumușică și uneori destul de picantă, aș zice. Numai bună pentru vacanțe și pentru a omorî timpul când nu vrei să faci altceva. Eu am ales să citesc seria într-un moment destul de dificil, atunci când traduceam niște aforisme despre moarte. A fost perfectă și m-a făcut să mă deconectez foarte ușor de ceea ce se întâmpla în jurul meu. De-abia aștept să apară și următorul volum.

Autor: Nicola Routledge
Ilustrator: Bo Lundberg
Titlu: Massage pour chat: Un pur moment de détente partagé…
Titlu original: Cat massage – Expert Know-How at your Fingertips
Editura: Editions Tredaniel
Numar pagini: 96
Apariție: 2008
Prima ediție: 2004
Rating:

O cărticică mică și veselă ce te apropie mai mult de mâța proprie și personală și care te învaţă cum să o faci să se simtă în al nouălea cer (și asta nu implică nici una dintre vieţile sale!). Nu e ea prea mare, dar sunt exact atâtea sfaturi cât îți trebuie trebuie ca să înveți ceva și să nu te plictisești.
Mie mi-a luat ceva să o citesc din două motive: e în franceză, iar franceza mea nu e cea mai grozavă, iar al doilea a fost că am vrut să pun în practică ce citeam pe mâțele binecunoscute: Zuzu și Rodi. Cei ce o știu pe Rodi, pot să afirme că nu stă nici neam la mângâiat, dar acum când ne prinde cineva și ne gâdilă unde trebuie… hmm, să zicem că rezultatele se văd cu ochiul liber și se aud cu urechea! În ceea ce o privește pe Zuzu, martorii nu au cum să realizeze beneficiile masajului pentru că oricum noi dormeam bot în bot dinainte.

Am învățat denumirea oaselor, a mușchilor și cel mai important că atunci când pisica este rănită, are o problemă de sănătate sau a fătat de curând nu trebuie să fie masată. De asemenea, nu trebuie să i se dea hrană vreo 2 ore după masaj, iar când se face e de preferat să stea pe o păturică mai caldă sau într-un loc însorit. Pisica va bea mai multă apă după masaj, iar asta o va ajuta să elimine mai bine toxinele

Masajul este extrem de benefic din mai multe puncte de vedere: calmează durerile musculare ale pisicilor mai vârstnice, pune sângele în mișcare (cum se zice), ajută la eliminarea toxinelor, crează o relație cu stăpânul și de asemenea ajută atunci când mergeți la veterinar.

Sunt o sumedenie de tehnici de masaj, care de care mai interesante, pe care vă sfătuiesc să le încercați. Eu le-am încercat pe toate și apoi am observat care sunt preferatele mâțelor și am insistat mai mult pe ele. Fiecare mâță e unică, așa că trebuie să descoperiți singuri ce și cum îi place.

Mi-au plăcut foarte mult ilustrațiile făcute de Bo Lundberg. Un tip cu adevărat talentat, care știe să schițeze personalitatea unei pisici cu doar câteva linii. Am spicuit și eu câteva pentru deliciul vostru.

Copyrightul pentru fotografia lui Bo Lundberg aparține Grain Edit.

Autor: Orson Scott Card
Titlu: Copiii minții
Titlu original: Children of the Mind
Editura: Nemira
Colecția: Nautilus SF
Numar pagini: 432
Apariție: Ianarie 2006
Prima ediție: 1996
Rating:

M-am simțit puțin obligată să citesc Copiii minții. Era ultima din seria Saga lui Ender și era evident că trebuie să o termin.Până la urmă chiar eram curioasă ce se întâmplă. Dar deși simțeam cum această obligație trona cumva deasupra capului meu… am încercat cât de mult am putut să o evit. Până la urmă, pentru că mie îmi plac lucrurile duse până la capăt, am cărat-o cu mine în Franța și am citit-o. Eram sigură că o să mă prindă, măcar puțin și deși am fost ocupată până peste cap de 2 deadline-uri, tot am reușit să mai fur câte un capitol pe ici pe colo.

Așteptările mele legate de ea au fost destul de vagi. A trecut destul de mult timp de când am citit Xenocidul, iar lucrurile importante mi-au ieșit puțin din minte. M-a surprins destul de placut, mai ales că nu a încercat atât de evident să-mi amintească tot ceea ce s-a întâmplat în celelalte cărți, insultându-mi inteligența și memoria. A făcut acest lucru discret, lăsând ca totul să se întâmple natural, ca într-o conversație, când pui singur cap la cap detaliile din ceea ce îți spune interlocutorul. Un adevărat interlocutor.

Așa cum toată lumea se aștepta, povestea lui Ender merge mai departe, dar și a copiilor create de el în prima călătorie în Exterior, fratele său Peter și a sora sa Valentine. Jane, aiua ce trăiește în legăturile dintre ansibluri, este și ea prezentă, mai mult decât în primele volume, iar de data asta Card se ocupă cu atenţie de ceea ce gândește și simte de-a lungul transformărilor pe care le suferă. Nu vreau să dau foarte multe detalii asupra acțiunii. E păcat să stric surpriza celor care nu au citit și apoi, odată ajuns în mijlocul cărții, totul devine destul de predictibil, cu un happy end la care toată lumea se aștepta.

A fost frumoasă, dar cam prea ușurică. Au fost interesante comentariile psihologice și filozofice, care m-au prins, mult mai mult decât în celelalte cărţi, în special cele legate de natura umană. Dar la o carte SF, acţiunea nu trebuie să fie previzibilă. Cel puţin în accepţiunea mea.

Oare ce ne-am fi făcut dacă nu apăreau calculatoarele între timp?

Am întârziat cu o zi. Știu, sunt vinovată!

Nu încerc să scap basma curată, dar ultimele 2 zile au fost o gaură neagră care mi-a supt energia și inspirația. Uff… Ce bine că s-a terminat și că am ieșit pe partea cealaltă întreagă și cu prima mea traducere oficială din franceză! Sunt foarte mândră de mine și aștept cu nerăbdare să se mai întâmple.

Așaaa, să revenim la fotografia de azi. A fost produsul unei simple acțiuni care ar trebui să se întâmple în fiecare dimineață, numai că eu ieri am uitat. Așa că azi dimineață după ce am făcut duș mi-am șters ochelarii șiii… wow ce sentiment excepțional am avut! Lumea era mai frumoasă, lumina mai luminoasă, culorile mai vii…. așa cum nu le mai văzusem până acum… Parcă ieșisem dintr-o ceață soioasă care mă chinuise, iar acum era liberă să zbor. A fost un sentiment de totală eliberare.