Rondo Capriccioso

“In general, femeile sunt muzee, sanctuare si, nu in ultimul rand, puncte de desfacere ale propriei frumuseti. O pun in vitrina, o etaleaza, ii construiesc campanii publicitare (bazate pe supercalitate sau pe pret redus, in functie de politica de produs.) Organizeaza uneori solduri, apoi ridica brusc pretul. Daca stau bine sa ma gandesc, foarte multe femei sunt magazine care desfasoara activitati comerciale cu un singur articol: propria persoana.

Nu si Ea. Ea isi agreseaza propria imagine, o sparge, o calca in picioare. Si, din cioburile ei, se naste o frumusete mai profunda, mai autentica; mai neasteptata; care nu se vinde, nu se targuieste, ci se infige pur si simplu. Te ia pe sus, te poarta cu sine val-vartej, te face sa uiti de tine. In final, esti doar un sfresnic, un purtator de lumanare aprinsa.”

Am cules Rondo Capriccioso al Lorenei Lupu de la schimb de carti cu ideea ca trebuie sa mai citesc si carti de autori romani contemporani. Nici nu stiam ca o sa-mi pice in maini asa o minunatie de carte. A fost ca in filmele acelea americane in care eroina principala ii spune iubitului ei: “You had me at hello!”.

M-am chinuit ingrozitor sa nu o citesc intr-o seara pe toata. Fiind destul de subtirica, tentatia e mare, mai ales ca povestitoarea stie cum sa te farmece, sa te ridice pe culmile sublimului, sa faca piruete ametitoare de pe urma carora ajungi sa mergi citind pe strada si pe scarile rulante de la metrou. Cu greu am reusit sa o termin azi, dupa 3 zile de chin. Trebuia neaparat sa o iau in doze mici, altfel… se termina prea iute si eu nu apucam sa ma bucur suficient, sa gust din prea plinul zugravit intre copertile mov. Apropos de asta, nu mi-a placut deloc coperta. Nu stiu, altceva mai interesant nu gaseau?

A fost pasionala, tumultoasa. O carte traita intens din care au razbatut sentimente puternice. Atat de admiratie suprema, cat si de chin. In acelasi timp e vie, sincera, directa. Fara briz-brizuri, cu un limbaj colorat si spumos, o placere sa o citesti in gand, dar si cu voce tare. Mi-am intretinut prietenii citindu-le bancul cu blonda in giratoriu si povestea cu Mirciulica si baba Zambila.

Ma face sa ma gandesc la viata grea a studentilor si a tinerilor actori de teatru si film. Pacat ca nimeni nu se gandeste si la conditiile in care joaca unii dintre ei, la harul si talentul pe care il au si pe care il demonstreaza in locuri mici si inghesuite. Pacat de ei. Dar poate ca totusi, de aici vine si frumusetea interpretarii lor. Pentru ca sufera si se chinuie.