O fotografie pe zi: recunoștință
6 Jan
Am văzut această scrisoare, alături de alte câteva, la Muzeul Național Militar din Paris și am fost foarte impresionată de recunoștința francezilor față de postul de radio BBC, care le-a fost alături în clipele grele ale ocupației.
Pentru cei care nu văd prea bine sau nu înțeleg, iată și traducerea:
Franța, 27-06-1940
Emisiunile vostre ajung dificil, dar sunt prețioase și reconfortante, neputând să spunem mai mult.
Inima și gândurile noastre sunt cu voi toți și cu Generalul de Gaulle.
aici e genul de fotografie la care trebuie neapărat filtru de polarizare … e destul de dificil să fotografiezi prin geam, jumătatea superioară a ieşit puţin blur … îndreapt-o si crop să elimini cartea din stânga jos … baftă în continuare (i’ll be watching you)
În primul rând, nu dețin un aparat care să se pupe cu vreun filtru de nici un fel
, iar apoi… mă cam îndoiesc că va arata mai bine îndreptată și cropuită. Din câte știu eu… își pierde din calitate. Dar promit că încerc și iți spun. 
Te emotioneaza cu adevarat!
Ce vremuri grele au trait unii si noi ne plangem!
Poate ar trebui sa invatam din asta si ne exprimam si noi sentimentele mai des, mai ales cele bune, nu numai reprosurile – chestie pe care o facem foarte bine! Uneori uitam sa spunem “multumesc” sau “te iubesc” – gandind ca e de la sine inteles – dar… e mare diferenta de care nu toata lumea isi da seama.
Și pe mine m-a emoționat foarte mult. M-a surprins cum oamenii riscau să trimită acele scrisori doar ca să le mulțumească pentru că erau alături de ei și nimic mai mult. Foarte nobil.
În realitate, noi am uitat să fim nobili. Ne pierdem pur și simplu printre grijile noastre mărunte și uităm că avem pentru ce mulțumi și cui. Eu mă trezesc adeseori că mă cert cu cineva pe care-l iubesc pentru niște prostii care mi-au intrat în ochi și mă împiedică să vad imaginea de ansamblu.