Midii cu sos de smântână
24 Dec
După cum vă promiteam, iată că revin cu o rețetă nemaipomenită cu midii.
A fost foarte simplu de făcut, având în vedere că nu a mai trebuit să omorâm midiile cu sânge rece, așa cum am făcut data trecută. Ne-am folosit în acest scop de midii congelate.
E cea mai simpla și plăcută rețetă, așa că, data viitoare când treceți pe la supermarchet, neapărat să vă opriți și la raionul de chestii congelate.
Pentru rețetă aveți nevoie:
- 1 pungă de midii congelate
- 1 cutie de smântână cremoasă, cu cât mai multă grăsime (hai să uitam puțin de colesterol pentru că midiile nu îngrașă)
- 1 legătură de pătrunjel (noi am avut din acela creț, dar cred că și cel normal e bun)
- sare și piper
Cum se face:
- se scot midiile din pungă, se pun într-un bol și se bagă la cuptorul cu microunde, pentru dezghețare
- după ce se dezgheță, ar fi ideal să le clătiți puțin pentru că mai au încă nisip prin ele
- se lasă vreo 5 minute la scurs
- dacă s-au răcit, se mai pot încălzi puțin (sunt mult mai bune calde)
- se adaugă smântâna, cam 2-3 linguri cu vârf, pătrunjelul, sare și piper după gust
Et voila!
Bon appetit!



yammmmm arata super delicios ,acum ma pregatesc sa fac si eu doar ca eu voi pune si niste paste (:
mmm, pofta buna!
sa-mi spui cum au iesit!