iam

După cum vă promiteam, iată că revin cu o rețetă nemaipomenită cu midii.

A fost foarte simplu de făcut, având în vedere că nu a mai trebuit să omorâm midiile cu sânge rece, așa cum am făcut data trecută. Ne-am folosit în acest scop de midii congelate.

E cea mai simpla și plăcută rețetă, așa că, data viitoare când treceți pe la supermarchet, neapărat să vă opriți și la raionul de chestii congelate.

Pentru rețetă aveți nevoie:
- 1 pungă de midii congelate
- 1 cutie de smântână cremoasă, cu cât mai multă grăsime (hai să uitam puțin de colesterol pentru că midiile nu îngrașă)
- 1 legătură de pătrunjel (noi am avut din acela creț, dar cred că și cel normal e bun)
- sare și piper

Cum se face:
- se scot midiile din pungă, se pun într-un bol și se bagă la cuptorul cu microunde, pentru dezghețare
- după ce se dezgheță, ar fi ideal să le clătiți puțin pentru că mai au încă nisip prin ele
- se lasă vreo 5 minute la scurs
- dacă s-au răcit, se mai pot încălzi puțin (sunt mult mai bune calde)
- se adaugă smântâna, cam 2-3 linguri cu vârf, pătrunjelul, sare și piper după gust

Et voila!
Bon appetit!

Una dintre specialitățile locale din Franța este tarta. Dulce sau sărată, ea nu lipsește din meniul restaurantelor și nici de pe masa nici unui francez, chiar dacă nu se consumă în cantități industriale. Nu știu dacă ați observat, dar francezii sunt în general mai supli, chiar dacă pun unt și smântână în majoritatea rețetelor lor.

Săptămâna trecută am fost invitate la masă la niște prieteni români, care s-au stabilit aici de vreo 2 ani. Masa a fost dată special cu ocazia de a ne învăța cum se fac tartele, atât dulci cât și sărate, și midii cu sos de smântâna și ceapă. A fost un festin, iar noi am luat notițe pentru viitoarele noastre rețete. Poze nu avem din păcate pentru că mâncarea a fost prea buna și s-a mâncat prea repede. :d
Dar promit ca voi repeta rețetele, mai puțin cea cu midii, pentru ca nu am să pot niciodată să le omor eu cu mâna mea.

Așa deci. Prima a fost tarta cu somon. O deliciozitate!

La prietenii noștri rețeta a fost în felul următor:
- 1 pâte feuilletée (adică un aluat de foietaj ce se găsește de-a gata în magazine, sub formă rotundă, înfășurată pe o foaie de copt, numai buna de pus direct în tavă)
- 1 lingură de muștar
- 1 cutie de somon felii, aproximativ 150-200 de grame
- cantal doux sau orice cașcaval moale, dulce, ce se topește ca mozzarella
- 1-2 roșii

Noi am mai modificat-o puțin și am mai pus:
- jumătate de cutie de porumb dulce
- vreo 10 ciuperci proaspete tăiate felii
- sare și piper

Operațiunea de asamblare:
- se întinde aluatul în tavă, se presează puțin cu degetele ca să ia forma tavei
- se taie excesul de aluat și de foaie de copt, pentru că se arde dacă rămâne pe afară
- se întinde lingura de muștar pe aluat, doar în partea de jos, nu și pe margini
- se taie somonul în pătrățele sau după creativitatea fiecăruia și se întinde omogen prin tavă
- se pune cașcavalul, tăiat bastonașe (cam 10 bastonașe la o tavă de 26-27 cm)
- se pun porumbul, ciupercile și roșiile deasupra

Cuptorul se încinge bine, iar după ce se bagă tarta, se dă focul la mediu spre mic. Noi avem un cuptor cu 3 nivele de căldură, așa că l-am dat la aproape 2. După vreo 20 de minute e gata.

Bon appetit!

Adicatelea dovleac pe limba noastra cea neaosa.

Later edit: Pentru lamuriri mai precise am decis sa fac si o mica explicatie. Initial, cand am inceput sa scriu acest post, nu-mi mai aminteam cum se zice in franceza dovleac, drept pentru care am dat un search dupa dictionare pe google si am descoperit ca se zice citrouille. Nu prea imi suna mie cum trebuie, dar am zis… cu siguranta stiu ei mai bine decat mine. Apoi pe cand mancam un iaurt, mi-am adus aminte ca se zice potiron. Asa ca am pus mana si am cautat in larousse. Si iata ca aveam dreptate.

dovleac este potiron

potiron

iar citrouille e un fel de ruda a curgettei cu fructul mai lung si gras, care curgette e un dovlecel cu coaja verde si putin mai dulce (la noi cel mai intalnit e cel cu coaja verde deschis)

citrouille

si courgette

courgette

In fine, toate la un loc sunt din familia curcubitaceelor.

Am cumparat une bonne moitié (adica o jumatate mare) de un kilogram si ceva de dovleac de la piata. Cand am vazut ce galben si frumos era, nu am putut sa plec acasa fara el. Iar in piata sunt intotdeauna bunatati locale sau legume si fructe proaspete.

Dupa ce am venit acasa cu el si cu alte bunatati, l-am bagat in frigider tel quel si am uitat de el aproape o saptamana, pana aseara cand mi-am amintit brusc dupa ce l-am vazut itindu-se dupa un bol cu chestii. Sa vezi ca mi s-a stricat minunatia de dovleac, mi-am zis. De fapt, era numai bun. L-am luat frumusel, l-am curat de seminte cu o lingura (best way, actually) si l-am portionat in 3. Cate o bucata pentru fiecare pofticios. E adevarat ca la pisici nu m-am gandit, dar nici nu au parut interesate de vreun fel. L-am pus apoi in tava de teflon si l-am garnisit cu ceva miere pentru ca zahar nu avem.

potiron in tava cu miere

Aici am avut o mare dilema. De obicei, la un asemenea produs se foloseste folie de copt pentru a nu-ti distruge tava, din care eu nu aveam. Am stat si ne-am gandit noi o vreme si pe urma am zis, fie ce-o fi, nu putem sa lasam potiron-ul sa se strice. Hai sa il bagam la cuptor si om vedea noi pe urma cum curatam tava.

Dupa vreo ora… a iesit o minunatie de dovleac, copt, aromat, numai bun de mancat cu labutele din fata. Iar tava nu s-a stricat deloc.

Bon appétit!

potiron copt cu miere

Pentru momente de panica in bucatarie, atunci cand nu ai timp sa mai faci nimic si totusi mai trebuie sa si mananci, intotdeauna merg pastele! Da, eu iubesc pastele. E adevarat ca ingrasa atunci cand le manaci cu carne si mai ales daca nu sunt din faina integrala sau cel putin din grau dur, dar ce bune sunt ele cateodata! Mai ales cu sosul potrivit.

Asa cum ziceam, am avut o saptamana ocupata asa ca nu a putut sa fac prea multe de mancare. E adevarat ca au fost la mijloc si o super friptura la tava cu cartofi noi, o supa cu fideluta cu multe legume si orez chinezesc cu pui fript. Dar, cum foamea comesenilor mei a fost prea mare… n-a mai ramas nimic de fotografiat.

Tot ce am apucat sa fac a fost a pozez aceste paste minunate, care isi merita laudele cu adevarat. Au fost extrem de simplu de facut.

Iata cum:
1. o punga cu paste (daca e 350 grame merge cu 1 cutie de ton, daca e de 500 se pun totusi 2) farfalle
2. 1 sau 2 cutii de ton intreg in ulei (sau in sos natur, depinde cum aveti prin casa)
3. 2-3 catei grasi de usturoi
4. sauce provençale (eu am luat unul specific local, care e foarte aromat)

Cum se face:
- se fierb pastele vreo 10 min (ca sa iasa al dente) cu putina sare si o lingura de ulei (ca sa nu se lipeasca),
- se scurg si se clatesc cu apa rece ca sa le opreasca cresterea (cica)
- intr-o tigaie se scurge uleiul de la o cutie de peste si se caleste putin usturoiul taiat felii subtiri
- se adauga tonul si se lasa putin la calit si el, aprox 5 min
- se pune jumatate sau un borcan de sauce provençale, se amesteca si se lasa 5 minute la fiert
- se condimenteaza cu piper proaspat macinat, oregano si sare
- se pun spaghetele inapoi in oala (pe care am spalat-o in prealabil) si se toarna sosul peste
- se amesteca bine si se serveste repede pana nu se raceste

Bon appétit!

Azi am facut o minunata prajitura cu castane. De fapt, e mai degraba o crema, dar este atat de delicioasa incat poate fi considerata o prajitura in adevaratul sens al cuvantului.

Cum s-a intamplat? Pai, eram la Cora, sa facem oarece cumparaturi si cum nu era nimeni la raionul de pesti afumati ca sa ne cantareasca si noua 4 pesti, ne-am mai invartit pe la fructe dupa banane. Banane nu am gasit (unele persoane aveau pofta de banane flambate cu inghetata, dar nu spunem cine ), nu stiu de ce. Nu era nici un picior de banana. In schimb am gasit castane. Ta daam.

Am mai mancat noi castane coapte anul trecut in Strasbourg, tot toamna- iarna, evident, acum e sezonul lor. Si ne-am apropiat pofticiosi de stand, cu gand sa luam si noi ceva, poate le coacem la cuptor… ma gandeam eu. La stand mai era si o doamna care le alegea intr-un mod foarte experimentat. M-am gandit ca sigur stie ce si cum e treaba cu ele si am intrebat-o franc: “dar dumneavoastra cum le gatiti?”.

Cred ca era mandra de ea pentru ca a inceput sa-mi turuie imediat o reteta care suna minunat si apoi mi-a marturisit ca fetele ei sunt “innebunite” dupa ele. Am ramas foarte impresionata, atat de gentiletea doamnei care ne-a ajutat (pentru ca noi nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce lucruri minunate se pot face cu castanele) si de perspectiva unei mici prajituri la sfarsit de saptamana. (Mai prospectasem noi un tort la Ina, dar era putin complicat de facut, mai ales acum cand nu avem decat un numar limitat de ustensile, restul sunt inca in cutii si asteapta mobila de bucatarie).

Am cumparat cele trebuincioase conform retetei si am taiat-o acasa.

Iata ce am folosit:

- aprox 500 gr castane (sa le alegeti sa fie mari, mai mult maronii decat negre si fara gauri de viermisori)

- jumatate de pachet de unt (noi am folosit Napolact)

- aprox 100 gr zahar pudra (nu am putut sa-l masuram prea bine; tipa ne-a recomandat 200 gr, dar parca era prea dulce; si asa, cred ca data viitoare punem doar 50 gr)

- 1 ciocolata Primola cu lapte

Si cum le-am facut:

- am spalat castanele si le-am pus la fiert. Dupa ce au dat in clocot, tipa ne spunea sa le schimbam apa si sa le crestam in 4 la codita. Dupa ce am dezbatut putin problema am decis ca nu are nici un rost sa le taiem la capat si am schimbat doar apa si le-am pus din nou la fiert pentru 30 de minute. Atentie: daca scade apa si nu mai acopera castanele, puteti sa mai adaugati niste apa incalzita, gen 1 cana sau 2.

- dupa ce au fiert, le-am scos, le-am clatit si am inceput sa le curatam. Trebuie sa marturisesc ca este un proces indelungat, migalos, plictisitor si chinuitor pentru unghii. E greu pentru o persoana, si aici trebuie sa ii multumesc lui Cosmin pentru ca a fost alaturi de mine la greu.

- dupa ce am terminat, le-am pisat cu furculita (tipa zicea sa le trecem printr-o sita mai rara, pe net zicea sa le dam prin masina de tocat; noi nu avem momentan nici una, nici alta) si a iesit ca atunci cand pisezi cartofii din tocanita in farfurie.

- am adaugat unul si zaharul si am frecat bine, bine de tot.

- am maruntit ciocolata cu cutitul (mai exact Cosmin a feliat-o in felii foarte mici, tot pentru ca nu avem razatoare) si am pus-o si pe ea.

- am mestecat bine si gata.

Aaaa, si pe urma am facut si o sedinta foto la bec (sorry, nu avem inca o lumina buna in bucatarie) cu biscuiti de la Cora . Foarte buni ambii, dar cookies cu bucati de ciocolata parca erau mai buni si se potriveau si cu prajiturica noasta.

Iata ce a iesit: