Cum se poate măsura fericirea? Cum poți să o atingi să o pipăi, să o tragi mai aproape de tine?

Atunci când ești fericit nici nu îți dai seama de existența ei, dar atunci când nu e lângă tine plângi după ea ca după o parte din tine, ca după cea mai importantă ființă din viața ta.

Și ce ușor se poate obține ea. Cu un mic gest, cu o vorbă bună poți face viața cuiva un rai.

După multe ploi și zile triste sunt în sfârșit fericită. A venit momentul meu în sfârșit și pot să țopăi cât vreau. Ba chiar pot să mănânc și înghețată. Uitasem că a mai rămas puțină în frigider.

Sooo so true! It reminds me of my last campaign for Pampers )

via zdeto

Foarte misto facuta emisiunea asta! O adevarata placere sa te uiti la ei! Foarte comic si micul accident care se intampla la inceput. Mi-a placut la nebunie felul in care s-au dat tiganu cu nevasta-sa jos din masina si si-au psu mainile in sold. Ma intreb daca chiar asa s-a intamplat sau i-au pus ei. Foarte, foarte pitoresc.
Despre dormitul in masini, am auzit ca nu s-a intamplat tocmai asa, cum ca ar fi dormit de fapt la hotel. Dar asta e televiziune si ce bine a dat! Un adevarat spectacol.
Iar Transfagarasanul este intr-adevar un drum extraorinar. Nu stiam insa ca au murit 40 de oameni la constructia lui. Asta e un pic sad.

De-abia astept sa vad si restul!

In dimineata asta m-am trezit cu un gand. M-am dat jos din pat iute dupa ce a sunat ceasul (nu il mai pusesem de mult sa sune dimineata). Mi-am cautat hainele prin dulap, pe dulap (inca nu le dadusem pe cele groase jos), m-am imbracat rapid si tzusti pe usa!

Cand m-am trezit afara m-a apucat darditul si m-am gandit repede: “Ce naiba a fost in capul meu? Nu puteam sa mai dorm eu linistita vreo ora? Era asa de bine in pat! Caldurica!” In fine, mi-am zis, daca tot am iesit acuma, trebuie sa fac ceva ca sa ma incalzesc pentru ca altfel crap. Asa ca am luat-o la pas vioi spre Lujerului. Am inceput sa inspir de 2 ori pe nas si de 2 pe gura, si am simtit cum adrenalina isi face efectul. Am inceput sa-mi amintesc de acum 5 ani (omg, chiar atat de multi au trecut?!) de cand alergam cu Claudia in Newcastle. Daca stau bine si ma gandesc, chiar in perioada asta era. Si ce frig mai era si acolo. Muuuult mai rau decat aici.

Trebuie sa va spun ca a fost o dimineata suuuper misto. Am “alergat pana la lujerului”, sort of, pentru ca din lipsa de antrenament, nu mai respir cum trebuie si raman repede fara aer. Da, e adevarat ca si nasul meu stramb in forma de sarpe contribuie considerabil la asta, dar era o vreme in care puteam alerga 1 ora fara sa ma opresc. Dupa ce am ajuns la o prietena, pe post de refreshment stop. De fapt nu am baut nimic si nu am facut decat sa zac 10 min pe fotoliu lesinata, m-am intors, pentru ca saraca pleca la treaba. Pe drumul inapoi am mai alergat o jumatate de distanta. Apoi m-am gandit sa fac marsh. Ceva absolut minunat, care iti da o febra ingrozitoare la picioare. De-abia astept maine dimineata . La sfarsit am si urcat scarile pana la 5.

Chiar planuisem sa mai sar si coarda pana la 100 fara intrerupere, dar m-am intalnit cu tata si m-am lenesit.

Insa per total sunt foarte multumita de mine. Da Doamne sa ma tina asa.

Filmuletul de mai jos imi aminteste foarte tare de Zuzulina, pisica prietenei mele, care azi, incercand sa se suie printr-o saritura gratioasa pe scaunul cu rotile de la birou, a dat cu capul de masa.

Ea e Zaraza, zisa si Zuzu, Zuzulina si alte cate si mai cate.

Acum, dupa un articol destul de deprimant despre mancare, cel mai bine e sa ne delectam cu o portie mica de Garfield: