iam

… crying is for woussies!

Mereu am crezut despre mine ca sunt o … “bitch”.

Mi-a placut sa fac lucrurile asa cum am crezut eu ca e mai bine, am tinut mortis la parerile mele si am incercat sa le demonstrez pana in panzele albe. Nu am cedat ca o mironosita in conflicte si am primit chiar si mustrari cum ca ii chinui pe oamanii din echipa mea (editori si programatori) cu exigentele mele. Ce vremuri!

De curand mi s-a demonstrat contrariul. Ei bine, I’m the good girl!

Am fost de-a dreptul socata. Cum asa? Nu sunt eu fata aia egoista si rea despre care se vorbea acum cativa ani? Si cat m-am mai batut cu pumnul in piept ca e asa!

Ziua in care am aflat adevarul a fost una trista. Toate ideile mele preconcepute s-au daramat si m-am trezit ca trebuie sa o iau de la capat. (Sigur, intre noi fie vorba, a fost foarte usor sa imi fac repede alte idei preconcepute cu totul noi si minunate.)

Din pacate, odata cu aceste constatari am realizat cat de mult am compensat in relatiile pe care le-am avut cu oamenii din jurul meu. Cat de mult am dat de la mine, atunci cand am vrut ca totul sa mearga bine. Asa cum zice un prieten “Sa facem sa fie bine!”. De fapt asta nu e in sine un lucru rau, dar, ca in orice, atunci cand daruiesti prea mult, cei din jur se plictisesc si te parasesc pentru o prada mai interesanta, care poate le da mai mult de furca.

Legea atractiei.

Asta a fost de fapt surpriza cea mai mare. Adica eu sunt o dragutza si voi nu ma vreti? Cum asa?

Din nou o zguduitura existentiala pe planul ideilor mele. Pai si atunci? Ce ma fac?

Am stat si am rumegat aceasta noua dilema si din fericire am primit un colac salvator. Mi s-a recomandat o carte pe care nu as fi pus mana niciodata, dar despre care se spune prin vecini ca e scrisa despre mine: “Why men love bitches”.

Nu trebuie sa mai mentionez ca ma regasesc destul de bine in prototipul fetei bune in relatiile mele cu sexul opus, dar si in celelalte relatii in general. Sfaturile pe care le gasim in carte sunt numai bune de pus in practica, dar eu am o mare mare dilema:

Ce fac daca eu sunt o fata buna si vreau sa fiu bitchy? Mint?

M-am nascut in Bucuresti, acum multi, multi ani, dar asta nu ma impiedica sa raman fascinata si incantata ca un copil atunci cand aud de vizite la muzee sau tururi prin oras, fie ele pe jos, calare pe bicicleta sau relaxat intr-un autocar.

Acelasi sentiment naiv l-am simtit si sambata dimineata. Ne pregateam de o aventura.

Dis de dimineata un autocar sprinten ne astepta la Victoriei sa ne conduca pe strazile pitoresti ale orasului lui Mitica:

[...]

Cum se poate măsura fericirea? Cum poți să o atingi să o pipăi, să o tragi mai aproape de tine?

Atunci când ești fericit nici nu îți dai seama de existența ei, dar atunci când nu e lângă tine plângi după ea ca după o parte din tine, ca după cea mai importantă ființă din viața ta.

Și ce ușor se poate obține ea. Cu un mic gest, cu o vorbă bună poți face viața cuiva un rai.

După multe ploi și zile triste sunt în sfârșit fericită. A venit momentul meu în sfârșit și pot să țopăi cât vreau. Ba chiar pot să mănânc și înghețată. Uitasem că a mai rămas puțină în frigider.