Adoptă o carte: O experiență personală

2 Jul

Cu mare bucurie anunț revenirea la viață a clubului Adoptă o carte! Acum că a venit vara, cred că foarte multă lume citește, fie pe plajă, la munte pe pătură, chiar și în tren sau avion în drum spre vacanța mult așteptată. Așa că m-am gândit să reiau frumosul obicei de a dona cărți și vin cu o carte specială. Doritorii interesați să intre în posesia cărții sunt rugați să lase un comentariu la acest post sau să-mi scrie pe adresa adoptaocarte (la) gmail (punct) com.

Kenzaburo Oe - O experienta personala - First EditionKenzaburo Oe - O experienta personalaAutor: Kenzaburo Oe
Titlu: O experiență personală
Editura: Rao
Colecția: Rao Contemporan
Număr de pagini: 187
Apariție: 2004
Prima ediție: 1964

Rating: ★★★☆☆

O experiență personală este istoria unui intelectual aflat la granița dintre două lumi, cea a tinereții, a viselor și a libertății totale și cea a responsabilităților ce vin odată cu viața de familie, cu venirea pe lume a unui copil.

Trebuie să recunosc că primele capitole m-au șocat. Nu mă așteptam la atât de multă sinceritate și la o viziune atât de clară, onestă și personală. Am citit mai târziu că acțiunea cărții se bazează pe un eveniment real petrecut în viața autorului: în 1963 a devenit tatăl unui copil cu un grav handicap, fiind pus în situația de a alege între viață și moarte.

Spuneam că m-a șocat la început pentru că au fost momente în care vroiam să îl trag de mânecă pe personajul principal și să îi spun “Ai înnebunit?! Nu-ți dai seama ce faci?”. Am trecut prin toate stările posibile, de la enervare, la revolta și apoi resemnare. Am luptat pentru copilașul acela cu fiecare fibra din corpul meu, până când m-am resemnat să nu mă mai aștept la nimic, să înregistrez pasiv mersul evenimentelor. Apoi am fost surprinsa. De ce anume? Vă las pe voi să descoperiți. :)

Un roman special, așa cum spuneam, care dezvăluie o lume masculină așa cum nu o mai văzusem până acum, un moment crucial din viața unui om, care-l transformă și îl face mai bun.

Kenzaburo Oe, o figură importantă în literatura japoneza, a primit Premiului Nobel pentru Literatură în 1994.

Related Posts with Thumbnails

2 Responses to “Adoptă o carte: O experiență personală”

  1. Alyna July 6, 2010 at 19:33 #

    Va anunt cu bucurie ca “O experienta personala” si-a gasit un nou stapan. :)

  2. Lizu July 9, 2010 at 20:04 #

    Iupiliiii!

Leave a Reply