iam

Wow! What a beautiful treat!

M-a cucerit imediat, chiar de la primele pagini, și cu greu am putut rezista să nu o termin toată într-o noapte. Am mai lăsat ca să mai pot savura și a doua zi puțin. O poveste de dragoste foarte frumoasă între o adolescentă, puțin neîndemânatică, și un vampir bătrân în corpul unui adolescent superb de 17 ani. Sigur, e o carte extrem de siropoasă, cu replici romantice la fiecare pagină, care nu te învață decât să ai puțină răbdare până la sfârșit, pentru că sigur nu o sa ai ce pierde.

Știu că a apărut de ceva vreme la noi. Am văzut-o pe toate tarabele și la toate chioșcurile, dar nu mi s-a părut suficient de interesantă să o și cumpăr. Mi-am zis ca după Dracula al Stoker… nu prea se mai poate altceva remotely interesant despre vampiri, iar apoi știm cu toții care e faza cu mitul nostru național. M-am înșelat. Chiar e o carte minunat scrisă, fără o intrigă ieșită din comun, fără artificii spectaculoase, dar cu destul suspans încât să nu te lase să stingi lumina și să te culci.

Ce m-a fascinat de fapt, a fost dialogul. Schimbul de replici dintre cei doi îndrăgostiți este atât de romantic, clasic, dar în același timp cu o notă de stranietate, neștiind niciodată când echilibrul fragil dintre cei doi se poate rupe și ceva necugetat se poate întâmpla. E adevărat că am citit-o în engleză (de la mediateca din Argentan, sic!), ceea ce a contribuit pe deplin la bucuria cu care am savurat fiecare fraza.

Frumoasă lectură de vacanță!

Din curiozitate, am văzut și filmul, chiar a doua zi. Traiască Internetul!

Am fost foarte dezamăgită. În primul rând actorii sunt destul de prost aleși. Se vede clar că sunt începători, nereușind să redea suficient de bine multitudinea de sentimente ce se regăsesc în paginile cărții. Bella e complet nereușită, atât în jocul actriței, cât și ca vestimentație. Nici Edward nu e mai breaz, dar măcar gros planurile cu el sunt uimitoare, reușind redea cu suplețe și naturalețe avalanșa de sentimente.

Apoi, ca de obicei, scenarista a ciopârțit lucrurile puțin, a adăugat câte ceva de la ea, în speranța de a face lucrurile să pară mai dinamice. Nu prea i-a reușit. Nu recomand.

Sau Talentul face capitalul să danseze de Kjell A. Nordström și Jonas Ridderstråle. Un bestseller internațional? Sigur, poate acum 5-6 ani, atunci când a fost lansată. Acum însă, este puțin cam trecută. Asta sau eu am ajuns la un nivel de înțelegere la care poate nu îmi mai spune nimic.
Mi-a plăcut foarte mult stilul lejer, cu exemple din belșug, prin care au ales cei doi să explice diverse chichițe economicești. Cam prea jucăuș și copilăresc pentru mine, dar mișto.
Am reținut totuși câteva detalii interesante. Iată-le mai jos:

• “puterea e în mâinile poporului… metamorfoza consumatorului de-a lungul ultimilor 40 de ani, de la șoarece chiț-chiț la leul care rage. Drăguțul, prostuțul și umilul s-a făcut al naibii, deștept și pretențios.”
• “diversitatea în sine nu e bună sau rea – este și atât. Diversitatea devine ce vrem să scoatem noi din ea.”
• “Oamenii nu încetează să gândească doar dacă pleacă de la birou. Mulți lucrează chiar și în cursul somnului, procesând ideile în vise.”
• “Ca multe alte materiale, orice tip de cunoaștere se prezintă în trei forme diferite: gazoasă, fluidă și solidă. Starea de gaz se regăsește în ce avem în mințile noastre. Cunoașterea fluidă apare atunci când discutam despre diverse lucruri cu alții. Cunoașterea solidă este materia care se concretizează în ofertele pentru clienți, în practici și sisteme. Prin urmare, o mașină, un PC, un program de software, o înghețată sau ce-o fi înseamnă, în realitate, nici mai mult nici mai puțin decât creativitate înghețată. Ne vine o idee (gaz), începem să o discutăm cu alții, fluid și în ultimul rând, dezvoltăm o ofertă pentru clienți (solid). Cu cât solidificam mai abitir cunoașterea, cu atât mai multi bani putem face.”
• “Nu vizitatorii galeriilor de arta i-au spus lui Picasso să inventeze cubismul. Nu fanii jazzului i-au sugerat lui Miles Davis să cânte cu cântăreții de hip-hop. Nu cinefilii i-au propus lui Lars von Trier, regizorul danez, să facă Breaking the waves. Și, mai mult ca sigur, nu clienții au venit cu ideea să deschidă CDNOW sau Amazon.com. Dacă vreți să faceți ceva cu adevărat original învățați să va ignorați clienții.” Ruxi ar avea multe de spus despre asta.
• “În unele situații, anumiți clienți sunt cei mai buni consultanți ai tăi (și, întotdeauna, mai ieftini).”
• “Managerul zilelor noastre are extraordinarul avantaj că angajații și clienții nu au fost nicicând așa isteți. Un șef cu mintea la el îi tratează ca pe niște bunuri de preț, nu ca pe un preș.”
• “Lipsa diversității (într-o companie) duce adeseori la gândire colectivă și constipație intelectuală. Toți știm ce gândesc ceilalți, așa că ce rost mai are să vorbim cu ei.”

Una dintre specialitățile locale din Franța este tarta. Dulce sau sărată, ea nu lipsește din meniul restaurantelor și nici de pe masa nici unui francez, chiar dacă nu se consumă în cantități industriale. Nu știu dacă ați observat, dar francezii sunt în general mai supli, chiar dacă pun unt și smântână în majoritatea rețetelor lor.

Săptămâna trecută am fost invitate la masă la niște prieteni români, care s-au stabilit aici de vreo 2 ani. Masa a fost dată special cu ocazia de a ne învăța cum se fac tartele, atât dulci cât și sărate, și midii cu sos de smântâna și ceapă. A fost un festin, iar noi am luat notițe pentru viitoarele noastre rețete. Poze nu avem din păcate pentru că mâncarea a fost prea buna și s-a mâncat prea repede. :d
Dar promit ca voi repeta rețetele, mai puțin cea cu midii, pentru ca nu am să pot niciodată să le omor eu cu mâna mea.

Așa deci. Prima a fost tarta cu somon. O deliciozitate!

La prietenii noștri rețeta a fost în felul următor:
- 1 pâte feuilletée (adică un aluat de foietaj ce se găsește de-a gata în magazine, sub formă rotundă, înfășurată pe o foaie de copt, numai buna de pus direct în tavă)
- 1 lingură de muștar
- 1 cutie de somon felii, aproximativ 150-200 de grame
- cantal doux sau orice cașcaval moale, dulce, ce se topește ca mozzarella
- 1-2 roșii

Noi am mai modificat-o puțin și am mai pus:
- jumătate de cutie de porumb dulce
- vreo 10 ciuperci proaspete tăiate felii
- sare și piper

Operațiunea de asamblare:
- se întinde aluatul în tavă, se presează puțin cu degetele ca să ia forma tavei
- se taie excesul de aluat și de foaie de copt, pentru că se arde dacă rămâne pe afară
- se întinde lingura de muștar pe aluat, doar în partea de jos, nu și pe margini
- se taie somonul în pătrățele sau după creativitatea fiecăruia și se întinde omogen prin tavă
- se pune cașcavalul, tăiat bastonașe (cam 10 bastonașe la o tavă de 26-27 cm)
- se pun porumbul, ciupercile și roșiile deasupra

Cuptorul se încinge bine, iar după ce se bagă tarta, se dă focul la mediu spre mic. Noi avem un cuptor cu 3 nivele de căldură, așa că l-am dat la aproape 2. După vreo 20 de minute e gata.

Bon appetit!

În urma excursiei de la Caen, am ramas cu multe amintiri frumoase. Una dintre ele este legată de biserica Saint Pierre, situată aproape în centrul orașului, lângă Château.

O biserică superba, atât pe afară, cât și pe dinăuntru, construită între secolele al XIII-lea și al XIV-lea, într-un stil ce face trecerea de la gotic la renaștere. Are o clopotniță superbă, ce datează din secolul al XIV-lea, înaltă de 80 de metri, și o orgă plasată în mijloc.

Întâmplător, chiar în momentul în care am vizitat-o, adică într-o sâmbătă oarecare la prânz, am asistat la un minunat concert de orgă. A fost atât de frumos, simplu și diafan, încât nu mai ne venea să plecam. Ce m-a cucerit în mod deosebit a fost faptul că cel care cânta nu părea că o face pentru cineva anume, mai degrabă pentru el însuși și pentru Dumnezeu, biserica fiind aproape goală, în afara câtorva vizitatori răzleți.

În afară de orga, am mai descoperit o istorie a creștinării Africii, cu evidențierea celor mai importanți emisari ai bisericii și niște rugăciuni făcute de enoriași. Poate pentru catolici e un lucru obișnuit ca enoriașii să-și compună propriile rugăciuni, dar pentru mine a fost ceva cu totul deosebit. Una dintre aceste rugăciuni mi-a atras atenția, fiind dedicată șomajului, angajaților și angajatorilor. Nu am putut să nu iau și eu una dintre foi. Iată cum sună ea:

Béatitudes pour temps de chômage

Bienheureux ceux qui ont choisi de partager,
Ou qui risquent de s’appauvrir pour créer des emplois:
Car ils se comportent fraternellement comme des fils de Dieu.

Bienheureux ceux qui renoncent à cumuler des emplois
qui ne leur sont pas nécessaires pour vivre
car ils font la part des autres.

Bienheureux les fonctionnaires qui facilitent les démarches
et étudiant sérieusement les problèmes qu’on leur confie,
car ils savent que leur travail est au service du bien commun.

Bienheureux les banquiers, les commerçants et les courtiers,
qui ne profitent pas de la pénurie,
pour ne augmenter leurs gains, même de façon légale,
car ils comprennent où est leur trésor.

Bienheureux les salaries
qui refusent des horaires excessifs trop fréquents
et renoncent aux heures supplémentaires
pour mieux partager le travail et les revenus.

Bienheureux les employeurs qui, face a une mévente durable,
cherchent a diversifier leur activité ou à réduire les horaires
au lieu de réduire les effectifs.

Bienheureux les hommes politiques et syndicaux
qui s’attachent a trouver des solutions réalistes au chômage.

Bienheureux vous tous qui faites preuve d’imagination
pour contribuer à réduire le chômage et l’exclusion
et qui mettez en œuvre la fraternité du Royaume des cieux,
car votre récompense sera de partager la joie des fils de Dieu.

De când lucrez în online (aproape 5 ani), nu am evitat nimic mai abitir decât caracterele românești. A fost întotdeauna un no go pentru mine, mai ales în proiectele personale. Cu rușine, trebuie să mărturisesc că la job, am insistat întotdeauna pentru scrierea corectă, mai ales mizând pe argumentul: “targetul este publicul român, deci trebuie să scriem corect românește, inclusiv cu caractere românești.”

După acești 5 ani, am decis că ceea ce fac nu e nici corect, nici deontologic. Dar cel mai tare m-a convins experiența franțuzească și mai ales următorul raționament: dacă eu mă chinui să scriu corect în franceză, cu caractere specifice și cu accente, atunci ar fi o rușine să nu scriu corect în limba mea maternă. Așa că m-am resemnat și am trecut la scrierea cu caractere românești. Să fie într-un ceas bun și sper să ducă numai la lucruri bune

Ps.  Vă rog să iertați greșelile care vor mai apărea din când în când, dar promit că mă străduiesc cât pot de tare să fiu la înalțime.