Leapsa luata de la Capricornk13, in care trebuie sa recunosc ce si de ce nu am citit.

In aceasta leapsa este vorba despre cinci mari scriitori pe care nu i-am citit. Apai, prima data cand am vazut leapsa, mi-am zis… aaa trebuie sa o iau si eu. Nu se poate. Eu am o groaza pe care nu i-am citit. Apoi cand veni vorba sa zic am inceput sa ma scarpin putin in cap. Deci problema ar fi urmatoarea: eu nu stiu care sunt autorii aia mari care ar trebui pomeniti aici .

Bine, putem sa incepem cu:

1. Dostoievski. Stiu, stiu, nu trebuie sa aruncati cu rosii. Mai bine cu castane ca stiu sa fac o prajitura minunata.
Problema cu el este de fapt legata de Crima si pedeapsa. De 5 ori am incercat sa o citesc, tot de atatea m-am lasat pagubasa. Nu ma prinde absolut deloc. Am vazut atat de multe interpretari cinematografice, in perioada de glorie a televizorului, incat nu mai pot. Poate cand voi fi batrana si decrepita.

2. Baudelaire. Nu am fost pe felie cand s-a predat la liceu la literatura universala. Chiuleam sau ceva de gen.

3. Goethe. Am facut bine si mi-am luat opere complete, dar mi-a placut intotdeauna sa le admir, mai degraba decat sa le citesc. Uite, la urmatorul trip in Ro ar tb sa pun pe lista primul volum

4. Hesse. Am inceput mai demult jocul, dar ceva m-a distras. Cred ca nu era momentul. Nu cred ca imi displace cum scrie, dar cumva m-a pierdut putin si am lasat-o.

5. Sartre. Nu pot sa spun nimic despre el. Sunt total pe dinafara. Noroc ca am niste carti cu numele lui pe cotor si par importante , altfel… nu stiu, zau!

Ar mai fi multi de adaugat, dar… vorba aia, leapsa era de 5. Si nu are rost sa plictisim oamenii degeaba cu liste interminabile.

Pentru cine mai e amator de marturisiri… leapsa ramane deschisa

Odata ajunsa in Franta am descoperit ca pana si muzica de la radio e altfel. Majoritatea posturilor de aici dau o muzica siropoasa, specific locala (gen chansonnette) si pentru ca nu au fonduri suficiente, cred eu, o repeta mereu pe aceeasi. Astfel, chiar daca nu stiu franceza la perfectie, pot invata versurile foarte usor.

Cam ce se asculta pe aici:

si

M – Le roi des ombres

De M nici macar nu auzisem pana la cursul de franceza de la Institut.

Sau asa sper eu! Ieri a venit acasa surpriza cea mai placuta ambalata frumos si cu pampon. E adevarat ca toate astea au disparut repede si de sub ele au aparut cele mai minunate flori! Niste lalelute din cele mai fine si mai dragute, portocalii, cu o foarte fina urma de galben-portocaliu pe la varfuri. Nu m-am putut abtine sa nu le imortalizez, asa ca iata-le mai jos in toata splendoarea lor:

animatie cu Rodi si lalelele

ps. e adevarat ca Rodi e un deliciu!

pss. scuzati va rog calitatea pozelor. Era noapte si alta data nu am mai prins-o pe Rodi in asemenea ipostaza!

Adicatelea dovleac pe limba noastra cea neaosa.

Later edit: Pentru lamuriri mai precise am decis sa fac si o mica explicatie. Initial, cand am inceput sa scriu acest post, nu-mi mai aminteam cum se zice in franceza dovleac, drept pentru care am dat un search dupa dictionare pe google si am descoperit ca se zice citrouille. Nu prea imi suna mie cum trebuie, dar am zis… cu siguranta stiu ei mai bine decat mine. Apoi pe cand mancam un iaurt, mi-am adus aminte ca se zice potiron. Asa ca am pus mana si am cautat in larousse. Si iata ca aveam dreptate.

dovleac este potiron

potiron

iar citrouille e un fel de ruda a curgettei cu fructul mai lung si gras, care curgette e un dovlecel cu coaja verde si putin mai dulce (la noi cel mai intalnit e cel cu coaja verde deschis)

citrouille

si courgette

courgette

In fine, toate la un loc sunt din familia curcubitaceelor.

Am cumparat une bonne moitié (adica o jumatate mare) de un kilogram si ceva de dovleac de la piata. Cand am vazut ce galben si frumos era, nu am putut sa plec acasa fara el. Iar in piata sunt intotdeauna bunatati locale sau legume si fructe proaspete.

Dupa ce am venit acasa cu el si cu alte bunatati, l-am bagat in frigider tel quel si am uitat de el aproape o saptamana, pana aseara cand mi-am amintit brusc dupa ce l-am vazut itindu-se dupa un bol cu chestii. Sa vezi ca mi s-a stricat minunatia de dovleac, mi-am zis. De fapt, era numai bun. L-am luat frumusel, l-am curat de seminte cu o lingura (best way, actually) si l-am portionat in 3. Cate o bucata pentru fiecare pofticios. E adevarat ca la pisici nu m-am gandit, dar nici nu au parut interesate de vreun fel. L-am pus apoi in tava de teflon si l-am garnisit cu ceva miere pentru ca zahar nu avem.

potiron in tava cu miere

Aici am avut o mare dilema. De obicei, la un asemenea produs se foloseste folie de copt pentru a nu-ti distruge tava, din care eu nu aveam. Am stat si ne-am gandit noi o vreme si pe urma am zis, fie ce-o fi, nu putem sa lasam potiron-ul sa se strice. Hai sa il bagam la cuptor si om vedea noi pe urma cum curatam tava.

Dupa vreo ora… a iesit o minunatie de dovleac, copt, aromat, numai bun de mancat cu labutele din fata. Iar tava nu s-a stricat deloc.

Bon appétit!

potiron copt cu miere

Pentru momente de panica in bucatarie, atunci cand nu ai timp sa mai faci nimic si totusi mai trebuie sa si mananci, intotdeauna merg pastele! Da, eu iubesc pastele. E adevarat ca ingrasa atunci cand le manaci cu carne si mai ales daca nu sunt din faina integrala sau cel putin din grau dur, dar ce bune sunt ele cateodata! Mai ales cu sosul potrivit.

Asa cum ziceam, am avut o saptamana ocupata asa ca nu a putut sa fac prea multe de mancare. E adevarat ca au fost la mijloc si o super friptura la tava cu cartofi noi, o supa cu fideluta cu multe legume si orez chinezesc cu pui fript. Dar, cum foamea comesenilor mei a fost prea mare… n-a mai ramas nimic de fotografiat.

Tot ce am apucat sa fac a fost a pozez aceste paste minunate, care isi merita laudele cu adevarat. Au fost extrem de simplu de facut.

Iata cum:
1. o punga cu paste (daca e 350 grame merge cu 1 cutie de ton, daca e de 500 se pun totusi 2) farfalle
2. 1 sau 2 cutii de ton intreg in ulei (sau in sos natur, depinde cum aveti prin casa)
3. 2-3 catei grasi de usturoi
4. sauce provençale (eu am luat unul specific local, care e foarte aromat)

Cum se face:
- se fierb pastele vreo 10 min (ca sa iasa al dente) cu putina sare si o lingura de ulei (ca sa nu se lipeasca),
- se scurg si se clatesc cu apa rece ca sa le opreasca cresterea (cica)
- intr-o tigaie se scurge uleiul de la o cutie de peste si se caleste putin usturoiul taiat felii subtiri
- se adauga tonul si se lasa putin la calit si el, aprox 5 min
- se pune jumatate sau un borcan de sauce provençale, se amesteca si se lasa 5 minute la fiert
- se condimenteaza cu piper proaspat macinat, oregano si sare
- se pun spaghetele inapoi in oala (pe care am spalat-o in prealabil) si se toarna sosul peste
- se amesteca bine si se serveste repede pana nu se raceste

Bon appétit!

A trecut ceva timp in care nu am mai apucat sa scriem sau sa facem nimic pe blog. Doar niste comentarii razlete, din cand in gand. E adevarat ca abia acum ne tragem sufletul dupa ce am tras o saptamana si ceva pentru pune toate lucrurile la punct in noua noastra casa! Yupeee! Bine, bine, nu am terminat, mai sunt geamurile de spalat, dar ne-am obisnuit sa ne uitam printre stropi.

Promit ca in perioada imediat urmatoare am sa fiu mai eficienta si sa impartasesc din ceea ce fac eu mai des. Oricum am in plan multe idei minunate! Ah, de-abia astept sa le pun in aplicare. Pana una alta, acum ne pregatim cu totii sa mergem la Caen. Ne-am pregatit foarte bine, inclusiv cu o omleta absolut minunata facuta de Cosmin. A fost atat de buna incat nu am mai apucat sa fac poze inainte sa se termine. Poate mai face.