iam

Cat de minunata este Audrey Tautou in noul ei film Coco avant Chanel. Iata cateva imagini de la o sedinta foto pentru Elle Canada.

Si alte cateva de prin alte parti, care mi se par absolut minunate.

Am citit acum ceva vreme despre Adela Greceanu si despre minunata ei carte. Am fost destul de impresionata de ceea ce am citit, mai ales pe blogul de carti al ionucai si m-am gandit ca poate ar trebui sa citesc si eu carticica. Mai ales ca am avut o perioada in care imi tot ziceam sa citesc si eu mai multa literatura contemporana. In fine, am gasit-o luna trecuta la SdC.

Abia zilele astea am ajuns sa o citesc sau mai bine zis sa citesc din ea, pentru ca azi e ultima editie de schimburi la care particip si trebuia sa o dau totusi inapoi. Am fost foarte dezamagita. Ei bine, e adevarat ca am citit-o dupa o carte de Doris Lessing, aboslut superba, dar tot nu ii pot gasi scuze pentru cat de ciudata e. Chiar ma asteptam sa gasesc chestii mai interesante, mai poetice, asa cum i s-a facut reclama. Am citit despre ea cum ca… are fi o combinatie foarte inspirata de proza-poezie. Mie mi s-a parut o insiruire plictisitoare de obsesii si trairi nevrotice.

Este impartita in 2, prima in care mireasa cu sosete rosii se pregateste de nunta, e chiar in noaptea de dinainte, iar 5 femei, rude de-ale ei, unele mai vii, altele mai putin, ii impletesc parul. Nasa Lena, verisoara Pulheria, matusa Zizi si tanti Sofica sunt niste personaje destul de ciudate, care tin sa o pregateasca pe mireasa pentru nunta, atat sufleteste, determinand-o sa-si povesteasca amintirile despre fostii ei iubiti, de dinaintea mielului, adica viitorul sot, cat si fizic. Au fost cateva momente simpatice, care mi-au placut. Mai ales cand povesteste nasa Lena. Dar in mare… e foarte plictisitor.

Apoi, in partea a doua, e ceva destul de vag. Frustrarile ei… nu stiu, zau daca am inteles ce a vrut sa zica acolo. In mare, tot despre iubitii ei, despre faptul ca nu poate dormi, ca era sa se marite cu unul, dar i-a murit mama, apoi ca altul o viziteaza desi e mort. Sau nu o viziteaza. Nu e foarte clara cu timpul, cu ce se intampla de fapt sau cu ce viseaza ea. Iti trebuie lupa de detectiv ca sa vezi care e de fapt esenta. Greu.

Eu nu am terminat-o. Mai aveam 50 de pagini. Dar pur si simplu mi-am dat seama ca e o tampenie, ca nu imi place absolut deloc si vorba unei prietene: E timpul meu si aleg sa mi-l petrec altfel.

Am aflat zilele astea doua lucruri interesante si oarecum placute despre premiile Nobel. Cred ca deja stiti despre ce e vorba si nu vin tocmai eu sa anunt vestea cea mare.

Sunt foarte placut surprinsa si incantata in acelasi timp pentru Barak Obama. Merita intr-adevar sa castige Premiul Nobel pentru Pace. Eu am participat intr-o mica, mica parte la campania lui pentru alegeri, si ma refer la evenimentele desfasurate in Romania. Am avut un cont pe situl lui, unde am pus articole si imagini de la evenimente. A fost un sentiment nemaipomenit, in special pentru simplul fapt ca acolo se intalneau zilnic sustinatorii lui, care povesteau despre unde s-au dus si cu cine au vorbit despre Obama. Cu atata dragoste si pasiune cum nu am vazut niciodata in politica din Romani. Acum ma uit la ceea ce se intampla la noi, si raman cu un gust amar dupa fiecare repriza de stiri pe care o vad (si credeti-ma sunt foarte putine pentru ca ma feresc de stiri in general).

Am citit un articol foarte interesant despre motivatiile care au dus la alegerea lui pentru aces premiu aici.

In alta ordine de idei, dar tot despre Nobel, de acesta data pentru literatura. Herta Muller a castigat prestigiosul premiu. Cine? Mda, asta a fost si intrebarea mea cand am auzit despre asta. Imi aminteam vag despre numele ei, cred ca am auzit despre ea pe la TV odata sau de doua ori, dar nu stiam unde sa o plasez in timp si spatiu. Stiam ca e de origine romana, e adevarat, dar ca toate lucrurile de origine romana, s-a realizat dincolo de granitele tarii. Bravo ei, a fost in stare sa isi depaseasca conditia din Romania, sa fuga de aici in timpul unui regim infiorator si sa realizeze ceva minunat in alta parte.

Despre operele ei nu stiu mare lucru. Abia acum ma culturalizez putin si eu. Poate ca asta e si rolul acestui premiu. Sa aduca in ochii cititorilor oameni cu potential extraodinar, cu talent deosebit.

Ce m-a frapat totusi la acordarea acestui premiu este ca operele ei nu prea au fost citite de multi. Au fost putin traduse in alte limbi, chiar si in engleza, iar majoritatea sunt epuizate pe la diversele edituri care le-au publicat. Evident ca acum, toata lumea se va interesa de ea, toti vor dori sa ii editeze cartile in cat mai multe limbi si vor creste vanzarile fenomenal. La fel si preturile la cartile ei, asa cum a patit si Doris Lessing acum 2 ani. Dar poate ca intr-adevar e o sansa si pentru ea.

De cealalta parte, ramane totusi si aniversarea a 20 de ani de la caderea zidului Berlinului. O aniversare, marcat mai mult sau mai putin indirect si cu decernarea acestui premiu. Asa cum am citit insa si despre premiul pentru pace, se pare ca premiul e mai mult un stimulent care fapte mai marete si notorietate mai mare, decat un premiu pentru intreaga activitate. Orisicat, felicitari! Astept cu nerabdare o traducere noua in franceza.

Iar despre faptul ca e de origina romana, numai de bine. Nu vreau sa ma laud si eu ca ceilalti romani cu ea, pentru ca nu e deloc meritul meu si nici al Romaniei sau al Germaniei. E meritul ei. Iar Germania a fost acolo doar ca sa o sustina putin.

Mai multe despre ce si cum s-a dezbatut pe tema acestui subiect gasiti aici si aici.

Eu am fost tot timpul un mic soarece de biblioteca, dar in ultima vreme parca m-am intrecut cu gluma. Am petrecut ultimele 2 luni numai pe la biblioteca. Ba la biblioteca Academiei Romane, ba la BCU si acum am redescoperit biblioteca Institutului Francez, care e un loc foarte intim, linistit si placut. Are chiar si unul dintre parcurile mele preferate vis-a-vis, parcul Ioanid, pe care il frecventam si atunci cand eram in liceu. Dar atunci parca nu era asa de plin de mamici cu copii scosi la plimbare. Sau poate era din cauza ca noi chiuleam pe la orele in care acestia isi faceau siesta?! Ei, nu vom sti niciodata, dar vazandu-i acum pe picii astia mici si pe mamele lor fericite, parca iti vine sa stai si tu acasa 2 ani pe banii statului si sa-ti cresti plodul.

Sa revenim insa la biblioteca, caci despre asta era vorba. Imi dau seama abia acum cat de mult mi-a lipsit mersul prin biblioteci.  Cand eram mica, in liceu, aveam abonamente la 5-6 biblioteci si in fiecare saptamana faceam turul lor, in cautare de carti interesante. Am carat la carti in rucsacul meu mare galben, cat sa-mi ajunga! Dar nu m-am lasat. A fost una dintre cele mai frumoase perioada din viata mea. Citeam peste tot, oriunde apucam, in metrou, in autobuz, in parc, in timpul orelor si in pauza. Poate de-asta le-am devenit antipatica colegilor de liceu. Eu nu eram ca ei, iar ei nu ma intelegeau cum de pot sa citesc atat.

In fine, asta a durat pana prin facultate, cand am facut o pauza de atata citit, mai ales ca aveam si alte treburi si in plus, trebuia sa citesc cartile de la scoala. Evident, am ales o facultate care s-a legat foarte tare de biblioteca: Bibliologie si Stiinta Informarii. Asta ca sa fiu sigura ca nu ratez ocazia sa mai pierd ceva timp prin biblioteca.

Dupa asta, am facut o pauza destul de lunga de citit masiv. Pentru ca nu prea mai aveam timp, pentru ca mi-era lene sau alte motive triste. In fine, abia anul asta mi-am dat drumul din nou. Cred ca eram un soarece nefericit. A fost o perioada in care nu prea imi dadeam voie sa citesc ceea ce vroiam. Am crezut o vreme ca nu e demn de mine sa citesc tot felul de carti, practic tot ce imi trecea prin mana: de la carti politiste, SF, de dragoste, de actiune, fiction… orice. Apoi, dupa ce am mai citit si eu in stanga si in dreapta, pe blogurile altora, cum si despre ce citesc ei, am vazut ca de fapt nu e chiar asa. Important e sa citesti. Nu conteaza practic ce. Nu iti tine nimeni scorul, decat tu, si asta daca vrei sa o faci. Celorlalti nu le pasa de fapt. Iar daca o fac, sunt niste snobi. Asa ca mi-am dat din nou voie sa citesc in liniste.

De vreo 2 luni, nu mai am insa iar timp de citit si simt enorm lipsa asta. Dar ce sa facem, mai sunt si alte lucruri importante in viata. Acum, pentru putin timp a fost franceza. Va mai fi o vreme importanta, dar am inceput sa citesc cursiv si fara dictionar. Ceea ce e un progres real pentru mine. De acum inainte am sa citesc foarte mult in franceza, si din dorinta de a invata mai mult sa ma exprim, dar si din lipsa de alte carti. Sper sa redescopar literatura franceza cu ocazia asta.

Dar pana atunci, iata cateva fotografii facute prin biblioteci luna asta.

Aaaa, sa nu uit! Pentru cine nu stie, la Institutul Francez s-a deschis o mica si cocheta librarie Carturesti, cu tot cu ceainarie si terasa. E foarte misto si super linistita, nu asa ca aia din Verona. Recomand cu mare placere.

Iaca a venit si toamna, cu frig si ploi si stari nesuferite de angoasa, cu dor nebun dupa mare si plaja insorita. Mie imi place insa, si asta destul de mult. Pot sa stau linistita in casa, sa-mi fac curat in sifonier cu pretextul curateniei de toamna si sa mai dau din lucrurile in plus, sa dorm pana tarziu si sa ma trezesc cu nasul intr-o carte, sa-mi fac senvisuri cu paine prajita si unt, sa beau must de la frigider, fara sa ma doara gatul inca. Pot sa aprind o lumanarica romantica si sa beau un ceai cu trufe de ciocolata luat de la Demmer TeeHaus.

Din cand mai sunt si zile insorite ca cea de astazi, cand poti asculta Chopin amestecat cu ciripituri de pasarele si poti bea ceai negru cu litchi si trandafiri. Te poti inghesui 2 intr-un fotoliu si poti manca surimi decongelat impreuna cu pisicile. Asta da toamna imbelsugata.